Data publicării:
Remdesivirul, ineficient în lupta cu COVID-19? OMS: Are un efect redus asupra mortalității
Potrivit unui nou studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, remdesivirul nu reduce rata mortalității în rândul pacienților COVID.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) dă o lovitură puternică celor care sperau la un medicament minune pentru COVID-19, relatează The Financial Times. Potrivit unui nou studiu, Remdesivirul, folosit de foarte multe țări ca tratament pentru infecția cu coronavirus, nu are un efect substanțial asupra șanselor de supraviețuire a unui pacient depistat pozitiv cu Sars-Cov-2.
Pe parcursul studiului, experții au evaluat eficacitatea Remdesivirului și a unui număr de alte preparate medicamentoase, care au fost primite de 11.266 de pacienți spitalizați.
„Regimurile de tratament cu remdesivir, hidroxiclorochină, lopinavir și interferon par să aibă un efect redus asupra mortalității spitalicești”, se arată în studiul cercetătorilor.
Cercetătorii au descoperit că aceste medicamente nu au avut un impact semnificativ asupra duratei șederii în spital. La începutul lunii mai, SUA au autorizat utilizarea Remdesivirului în spitale pentru tratarea pacienților cu coronavirus, apoi utilizarea acestuia a fost aprobată în Japonia și Coreea de Sud. Comisia Europeană a autorizat utilizarea Remdesivirului la începutul lunii iulie. Remdesivir este un medicament COVID-19 pentru adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani. Se administrează persoanelor cu pneumonie care au nevoie de respirație asistată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News