Data publicării:
Relaxare restricţii Bucureşti. Tudor Chirilă, nemulţumit de anunţul lui Nicuşor Dan: Educaţia poate să mai aştepte...
Tudor Chirilă reacţionează la decizia autorităţilor privind relaxarea restricţiilor din Bucureşti.
După ce Nicuşor Dan a anunţat că, de luni, se vor relaxa restricţiile din Capitală, Tudor Chirilă reacţionează cu un mesaj critic.
"Şi atunci de ce şcolile nu se redeschid de luni? De ce mai stau închise încă două săptămâni? Ah, stai, educaţia poate să mai aştepte că na, nu e aşa de importantă", a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
Ce a anunţat primarul Nicuşor Dan
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat, referindu-se la hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) de vineri, conform căreia de luni vor fi relaxate mai multe măsuri restrictive impuse în contextul pandemiei de COVID-19, că acest comitet a luat act de indicatorii INSP şi a acţionat în consecinţă.
"În acest moment avem o hotărâre de Guvern nr 3/2021 din acea serie de hotărâri de Guvern prin care se prelungeşte starea de alertă şi aici lucrurile sunt extrem de clare - dacă indicele coboară sub 3 sau sub 1,5, noi trebuie să aplicăm nişte măsuri clare, deci nu a fost dezbatere propriu-zisă, noi ca şi Comitet Municipal pentru Situaţii de Urgenţă am luat act de aceşti indicatori care sunt furnizaţi de INSP şi am acţionat în consecinţă, deci a fost o decizie oarecum formală din partea acestui Comitet Municipal", a spus Nicuşor Dan, după şedinţa CMBSU.
El a menţionat că Bucureştiul este într-o situaţie fericită, în contextul în care indicele de incidenţă al COVID-19 a coborât sub 3 la mia de locuitori şi a opinat că meritul aparţine bucureştenilor, care au înţeles în mare majoritate să poarte mască, să păstreze distanţa socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News