Regula de două secunde. Titi Aur: ”Un sistem de referință foarte bun. Este o capacitate pe care o ai sau nu o ai”
Titi Aur ne-a vorbit despre cele trei tipuri de reguli pe care trebuie să le respectăm atunci când suntem în trafic pentru a circula în siguranță.
Condusul unui autovehicul înseamnă pe lângă capacitatea de coordonare, și respectarea unor reguli, care cuprind atât regulile de circulație, cât și pe cele de bun simț în trafic, față de ceilalți participanți, conducători sau pietoni.
Titi Aur a precizat, în cadrul emisiunii DC Conducem, că sunt trei tipuri de reguli, din care unele sunt obligatorii și sancționabile, iar celelalte doar recomandate, dar la fel de importante pentru a fi în siguranță în trafic.
”Aș începe cu cele trei feluri de reguli care trebuie respectate pe drum, când ne deplasăm.
Pe de o parte, reguli de circulație, sunt obligatorii și suntem sancționați când nu le respectăm, iar alte două feluri de reguli, care nu sunt obligatorii, dar care sunt mai mult decât recomandate, sunt foarte utile, și vorbim aici de reguli de conducere defensivă și de reguli de bun simț.
De ce reguli de bun simț? Nu cred că are rost să mai intrăm în asta. Și rămânem la regulile de conducere defensivă.
Ce înseamnă aceste reguli de conducere defensivă? Înseamnă practic un format, un curs sau niște informații care sunt oarecum paralele cu regulile de circulație, cu explicații, cu detalieri, cu lucruri pe care poți să le faci ca să fii în siguranță.
Când vorbim de Regula celor două secunde trebuie să plecăm de la întrebarea La ce distanță trebuie să stau față de mașina din fața mea?
Din păcate, în România nu este reglementată, față de alte state, iar acolo unde este reglementată, dar și la conducerea defensivă spunem că trebuie să stai la jumătatea în metri a vitezei pe care o ai. Adică, la 100 km/h, la 50 metri, la 60 km/h, la 30 metri, la 130 km/h, 65 metri, pe autostradă.
De ce așa? Pentru că timpul de reflex pentru un om normal este cam de o secundă și jumătate. De când se întâmplă ceva, până percep și transformi în mișcare și tragi de volan trece cam o secundă și jumătate și așa s-a vorbit de cele două secunde ca să ai timp să reacționezi. Și s-a ajuns la Regula celor două secunde și pentru a fi o explicație pentru cei care spun: Bine, bine, dar cum apreciez cei 50 de metri la 100 km/h, căci eu am senzația că 20 de metri sunt 50?
Este mai greu sau e puțin probabil ca toți cei care conduc să aibă acest sistem de referință foarte bun, practic este o capacitate pe care o ai sau nu o ai.
Și atunci Regula celor două secunde explică foarte clar. Când mașina fața ta trece pe lângă un punct fix, tu cel din spate începi să numeri: 1001, 1002 și să nu trece pe lângă punctul respectiv înainte de a termina de spus 1002”, a explicat Titi Aur în cadrul emisiunii DC Conducem de la DC News.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News