Regretatul chirurg Alexandru Pesamosca a fost înmormântat, sâmbătă, cu onoruri militare în curtea Spitalului "Marie Curie"
Alexandru Pesamosca sau tata "Pesi" cum îi spuneau pacienţii a fost înmormântat, sâmbătă, la Spitalului "Marie Curie", în faţa bisericii pe care a construit-o din banii săi după moartea primului fiu.
Zeci de bucureșteni, în marea majoritate foști pacienți ai reputatului chirurg au fost prezenți la slujba de înmormântare, care a fost oficiată de un sobor de cinci preoți. Printre cei prezenți aflați să-și ia rămas bun s-au numărat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, dr. Burnei, Prinţesa Lia, Jean Pădureanu, actorul Vladimir Găitan, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda şi Ileana Ciuculete.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au transmis mesaje de condoleanţe, acesta fiind înmormăntat cu onoruri militare.
Alexandru Pesamosca sau tata "Pesi" cum îi spuneau pacienţii a tratat de-a lungul vieţii peste 50.000 de pacienţi. Dedicat profesiei, profesorul Pesamosca a fost îndrăgit de pacienţi şi vizitat de aceştia ani la rând. Chirurgul a fost pensionat forţat însă şi ultima perioadă din viaţă şi-a petrecut-o tot în Spitalul "Marie Curie", într-o rezervă din unitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News