Data publicării:
Regizorul Milos Forman A MURIT
Regizorul de origine cehă, Milos Forman, a decedat la vârsta de 86 de ani, a indicat sâmbătă presa cehă, citată de AFP.
"A murit în pace, înconjurat de familie şi de cei dragi", a declarat soţia regizorului, Martina, citată de agenţia de presă cehă CTK.
Milos Forman s-a născut la 18 februarie 1932 în Cehoslovacia. S-a mutat în SUA, devenind cetăţean american în anii '70.
Potrivit agenţiei de presă CTK din Cehia, Forman a murit vineri în Statele Unite ale Americii, după o perioadă scurtă în care s-a luptat cu o boală.
[citeste si]
Filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo's Nest" (1975), adaptat după romanul omonim scris de Ken Kesey, publicat în 1962, şi pelicula „Amadeus" (1984), despre viaţa compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart prezentată din perspectiva rivalului său, Antonio Salieri, au câştigat în total 13 premii Oscar, inclusiv cele la categoria Cel mai bun regizor, care i-au revenit lui Forman. Milos Forman mai este cunoscut pentru musicalul rock „Hair" (1979), „Ragtime" (1981) şi „The People vs Larry Flint" (1996).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News