Regele şi regina Suediei, vaccinaţi împotriva COVID-19
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Regele Suediei, Carl Gustav al XVI-lea, şi regina Silvia au fost vaccinaţi vineri împotriva COVID-19.

Regele Suediei, Carl Gustav al XVI-lea, şi regina Silvia au fost vaccinaţi vineri împotriva COVID-19, a anunţat palatul regal, potrivit Agerpres.Cuplul regal a primit prima doză de vaccin la Castelul Stenhammar, situat la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de Stockholm, unde locuiesc în prezent, relatează AFP.

"Marea vaccinare împotriva COVID-19 este acum în curs de desfăşurare în toată ţara noastră. Sper că toţi cei care vor avea posibilitatea de a fi vaccinaţi în lunile următoare să aleagă să o facă", a comentat regele într-un comunicat, "astfel încât să putem trece împreună şi cât mai repede posibil prin această perioadă dificilă".

Regele Suediei are 74 de ani, iar soţia sa, Silvia, 77 de ani. Vaccinarea lor a fost "efectuată la sfatul medicului regal", a indicat palatul. Cuplul regal suedez se alătură astfel suveranilor care au primit deja o primă doză de vaccin împotriva COVID-19, printre aceştia figurând regina Angliei, Elisabeta a II-a, şi regina Danemarcei, Margareta a II-a.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel