Regele Mihai, împreună cu Principele Nicolae, la funeraliile Arhiducelui Otto al Austriei
Regele Mihai I va lua parte, sâmbătă, la funeraliile Arhiducelui Otto al Austriei, la Viena, fiind însoţit de Principele Nicolae. La eveniment vor participa reprezentanţi ai familiilor regale europene, şefi de stat şi de guvern, precum şi reprezentanţ i ai diferitelor culte religioase.
Arhiducele Otto a fost fiul împăratului Carl şi al împărătesei Zitta ai Austriei şi, după moartea tatălui său, şeful familiei imperiale a Austriei.
Ceremonia funerară va avea loc la Catedrala Sfântul Ştefan din Viena şi va începe, sâmbătă, la ora 15.00. Slujba va fi oficiată de Eminenţa Sa Cardinalul Christoph Schonborn. După slujbă, Regele şi Principele Nicolae vor participa la procesiunea funerară din centrul Vienei şi la înhumarea Arhiducelui Otto al Austriei în cripta imperială a dinastiei de Habsburg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News