Data publicării:
Regele Mihai, funeralii. Programul, actualizat de Casa Regală
Casa Regală a actualizat programul funeraliilor Regelui Mihai.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş, unde va avea loc înmormântarea, a anunţat, sâmbătă, Casa Regală, care a actualizat programul funeraliilor regelui Mihai.
De asemenea, Casa Regală a anunţat că în ziua înmormântării, sâmbătă, 16 decembrie, după ceremonia din Piaţa Palatului Regal, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi dus pe un afet de tun până la Patriarhie.
Programul:
Miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Publicul nu va avea acces la eveniment.
Miercuri, de la ora 14.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:
- Ora 14-15: Instituţia preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
- Ora 15-16: Reprezentanţii instituţiilor statului, centrale şi locale.
- Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
- Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.
Accesul la Castelul Peleş se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituţiile amintite. Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.
Miercuri, 13 decembrie, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat.
Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00.
Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:
În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.
La ora 11.15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.
De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.
La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.
Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunțată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News