Data actualizării:
Data publicării:

Regele Mihai, anchetă DIICOT după o sesizare a Mișcării pentru Regat și Coroană

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Regele Mihai
Regele Mihai

În urma unei sesizări a Mișcării pentru Regat și Coroană, DIICOT cerceteză falsul istoric și juridic comis la data de 30 decembrie 1947, transmite România TV.

Așadar, Mișcarea pentru Regat și Coroană a înregistrat, la data de 10 mai 2017, la Parchetul General, o sesizare în urma căreia s-a deschis o anchetă la DIICOT. Se cercetează falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947.

VEZI ȘI EXCLUSIV 30 decembrie 1947, abdicarea Regelui Mihai. Ilegalitatea republicii potrivit Constituției din 1923


Abdicarea, votată fără cvorum 

Anul trecut, istoricul Marius Oprea declara pentru DC NEWS în ceea ce privește sesizarea pe care Mișcarea pentru Regat și Coroană a depus-o:

"Mai întâi a fost actul de abdicare al Regelui care a fost un act forțat. Chiar și prin conținut el nu este un act legitim întrucât Regele nu putea abdica și în numele urmașilor săi așa cum e formularea în actul de abdicare. Am prezentat în plângerea depusă în legătură cu abdicarea că inclusiv Gheroghe Gheroghiu-Dej avea la el un pistolet, iar pe de altă parte Garda Regală fusese înlocuită cu soldați din divizia Tudor Vladimirescu care l-au dezarmat pe aghiotantul Regelui și nu l-au lăsat să intre alături de acesta în Palat. Pe de altă parte asupra Palatului fusese ațintită o baterie de tunuri. Acestea au fost condițiile în care s-a semnat așa zisa abdicare.

Dar abdicarea Regelui nu însemna și abolirea monarhiei. Aceasta s-a petrecut prin convocarea Adunării Deputaților în seara zilei de 30 decembrie 1947, după semnarea actului de abdicare. Aici sunt două probleme pe care le-am sesizat. Prima este legată de faptul că Camera Deputaților singură nu avea în atribuții schimbarea formei de guvernământ în România, din punct de vedere strict procedural.

Pe de altă parte, tot procedural, nu exista cvorum. Deputații erau în vacanță. S-au adunat foarte puțini, cei care erau prin București. Era o iarnă grea, nu au putut să-i adune pe deputați care au fost înlocuiți cu muncitori aduși de pe la uzine și care nu aveau niciun fel de împuternicire legală să voteze. Toate aceste fapte istorice, absolut verificabile, sunt consemnate în conținutul plângerii noastre legate de ilegalitatea instaurării Republicii în România", explica istoricul Marius Oprea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel