Data publicării:

Regatul Unit urmează să fie lovit de furtuna Ciaran

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
O parte a Regatului Unit se pregăteşte să fie lovită de la vest spre est de ploile şi vânturile violente ale furtunii Ciaran începând de miercuri seară, care au determinat emiterea unor coduri portocalii în sudul ţării.

Aceste coduri de vânturi violente vizează extremitatea sud-vestică a Angliei şi extremitatea sudică a Ţării Galilor, precum şi restul zonelor costiere din proximitatea Canalului Mânecii. Ele vor fi în vigoare începând de la miezul nopţii de miercuri spre joi şi până joi seară, cu vânturi care vor atinge viteze cuprinse între 100 km/h şi 130 km/h sau chiar 135 km/h în zonele cele mai expuse, informează AFP, citat de Agerpres..

Mai multe coduri galbene de precipitaţii abundente au fost de asemenea emise, între miercuri şi vineri, din sudul şi nord-estul Angliei până în Scoţia şi estul Irlandei de Nord, regiuni care au fost deja afectate de inundaţii.

Met Office prognozează pe alocuri precipitaţii de până la 80 mm. "Această ploaie va cădea pe soluri deja îmbibate cu apă, ducând la riscuri de inundaţii", a declarat într-un comunicat Dan Surim, meteorologul-şef de la Met Office.

Aproximativ 12.000 de saci cu nisip au fost amplasaţi în estul Irlandei de Nord din cauza inundaţiilor, care au cauzat ruperea unei linii de cale ferată şi au generat 800 de apeluri telefonice la serviciile de salvare.

Insula anglo-normandă Jersey a emis un cod roşu de vreme severă, întrucât valurile înalte care sunt aşteptate riscă să provoace inundaţii şi maree înaltă joi dimineaţă, potrivit Jersey Met.

Regatul Unit a fost deja lovit în urmă cu zece zile de furtuna Babet, care a făcut cinci morţi şi a cauzat inundaţii importante ce au afectat mii de locuinţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel