Data publicării:

Reformă în Justiție. Laura Vicol: Acolo stă ministrul Predoiu de dimineață până seara

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Laura Vicol / Foto: Facebook
Laura Vicol / Foto: Facebook

Laura Vicol (PSD), șefa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, colaborează cu ministrul Cătălin Predoiu, încercând să găsească soluții din mai multe perspective.

„Am multe întâlniri cu domnul ministrul Predoiu, încercăm să găsim soluții din mai multe perspective. În primul rând, tot ce este legat de PNRR trebuie pus în aplicare rapid, urgent. Avem câteva obiective, primul este punerea în acord a deciziilor CCR, lucru care trebuia să se întâmple de foarte multă vreme. E clar că trebuie făcut ceva”, a spus Laura Vicol în cadrul unui interviu acordat DCNews.

„Încerc să colaborez cu domnul Predoiu. M-am dus la dânsul cu diferite proiecte. Îmi doresc mult să majorez pedepsele, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile îndreptate împotriva minorilor. Încercăm! Să știți că miniștri chiar muncesc. Pe ministrul Predoiu îl găsiți la birou de dimineață până seara”, a spus Laura Vicol.

Întrebată dacă există sprijin pentru reforma Justiției, Laura Vicol a oferit următorul răspuns: „Evident că aceste lucruri se discută la nivel de coaliție, la nivel de lideri de partid, și așa mai departe. Eu văd că lucrurile se mișcă. Cine spune că nu se mișcă lucrurile în general în această coaliție se înșeală.”

„Aud, de nenumărate ori, tot felul de discuții fără fundament că toți politicienii sunt o adunătură de hoți. Nu e adevărat. În Parlament chiar se muncește. Au găsit deja și vor găsi în continuare soluții pentru ceea ce se întâmplă în țară”, a mai spus Laura Vicol.

Laura Vicol, interviul zilei la DC News și DCNewsTV:

Youtube video image

 

Amintim că Laura Vicol a dezvăluit că are mare încredere în ministrul Sorin Cîmpeanu, care face o „revoluție” în învățământul din România.

„Am încredere în miniștrii din coaliție. Am foarte multă încredere în domnul ministru Cîmpeanu (n.r Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației). Mai țineți minte când făcea parte din vechea guvernare, cu USR, și atunci și acum spun la fel: domnul Cîmpeanu este un ministru foarte bun și face foarte multe lucruri bune la Ministerul Educației”, a spus Laura Vicol.

„Revoluționează! Este o revoluție a învățământului. A reușit să adapteze programul România educată la ceea ce se întâmplă astăzi în școlile românești”, a subliniat Laura Vicol, adăugând că Sorin Cîmpeanu „ridică nivelul învățământului și îl așează pe locul pe care trebuia să stea de la bun început”.

„Educația trebuie să reprezinte baza generațiilor. Dacă nu ai generații educate, cum te gândești la viitor?”, a subliniat Laura Vicol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel