Referendumul lui Băsescu va fi decis marți de către Parlament
Propunerea președintelui Traian Băsescu de organizarea a unui nou referendum, după modelul celui din 2009, va fi dezbătută de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, marți, de la ora 11, transmite Antena 3.
Traian Băsescu a anunțat pe 11 iunie, în cadrul undei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, că a început procedura pentru declanșarea unui nou referendum, ce va răspunde la aceleași întrebări ca în 2009: ”doriți Parlament unicamecal?” și ”doriți ca Parlamentul să aibă maxim 300 de parlamentari?”.
USL refuză punerea în aplicare a rezultatului referendumului din 2009 încălcând statul de drept și nesocotind voința populară, acuza președintele de la pupitrul prezidențial.
La referendumul din 22 noiembrie 2009, pentru Parlamentul unicameral au votat 77,88% dintre cei prezenți la urne, iar pentru reducerea numărului de legislatori la 300 au votat 88,84% dintre cei care s-au prezentat la secțiile de votare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News