Data publicării:
Referendum, întrebare Iohannis. Dan Barna: Aceasta este miza
Dan Barna a vorbit, pentru DC News, despre întrebarea care ar trebui să fie pusă la referendumul pe justiție.
Dan Barna a făcut o propunere privitoare la posibila întrebare pentru referendumul pe justiție pe care l-a anunțat deja președintele Klaus Iohannis. Președintele USR susține că ar trebui ca tema să fie legată de inițiativa 'Fără penali în funcții publice'.
"Am încredere în înțelepciunea echipei de juriști de acolo(n.r. de la Cotroceni). Este adevărat că este o inițiativă susținută de USR 'Fără penali în funcții publice' și ar trebui să fie, în opinia mea, o întrebare din acest spectru al clarificării cât mai neechivoce a acestui aspect, o întrebare dacă românii își doresc un stat în care condamnații penal să poată să facă bugetul României, ca în cazul domnului Vâlcov. O întrebare din care să rezulte că România vrea să fie un stat european condus de oameni cinstiți și competenți, cred că de fapt aceasta este miza acestui referendum", a declarat Dan Barna pentru DC News.
Iohannis, ATAC la Dăncilă: Doamna a reușit s-o pună pe butuci și pe asta
Ce se va întâmpla după referendum
Dan Barna a vorbit și despre ce înseamnă acest referendum și ce ar trebui să se întâmple după vot. "Mâine este și termen la Curtea Constituțională pentru inițiativa fără penali. Dacă se va face referendumul și cetățenii vor vota în direcția acesta, să începem să aliniem legislația. Alianța noastră oricum își propune în programul de guvernare necesitatea reformei constituționale.(...) (n.r. votul de la referendum) este un mesaj ce închide definitiv toată această retorică otrăvită pe care ne-o servește Liviu Dragnea de doi ani și jumătate că românii asta își doresc. El a minițit cu programul acela de guvernare despre care nu mai vorbește acum nimic și în care nu era nicio referire la grozăviile pe care le-a făcut justiția. Și toată retorica este că asta au votat românii și asta își doresc, iar dacă ne uităm la ce e în societate acum după doi ani și jumătate în care nu ne-am certat pe autostrăzi, școli sau spitale regionale, ne-am certat numai despre cum scapă Liviu Dragnea de pușcărie. Eu cred că românii nu asta își doresc", a mai spus președintele Uniunii Salvați România.
DCNews te invită să participi la un concurs care îți poate aduce 500 de lei. Înscrie-te AICI: Referendum 26 mai 2019 Iohannis - ÎNTREBAREA îți aduce un premiu. Participă și tu!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News