Data publicării:
Referendum familie. Avocatul Bolcaș: Asta este problema!
Avocatul Lucian Bolcaș a explicat, pentru DC News, care este importanța și necesitatea referendumului pentru familie anunțat de autorități pe 7 noiembrie.
Avocatul a analizat problema ridicată de referendum la nivel legal, dar și din punct de vedere național și religios.
"În raport de dispozițiile legale, Constituția nu definește, în prezent, ce înseamnă noțiunea de soți, dar nu asta este problema. Problema este că acest referendum este absolut necesar într-un moment de maxim atac împotriva Bisericii Naționale Ortodoxe române și împotriva idee de națiune română care include și credința sa ortodoxă.
Căsătoria nu este doar o instituție juridică, ci este o taină a credinței. Este sfânta taină a căsătoriei care trebuie apărată așa cum aperi credința. Sunt momente în care este necesar să se impună această idee a apărării credinței. Este momentul în care trebuie să se spună explicit acest lucru și anume că apărăm credința în fiecare zi", ne-a spus Bolcaș.
Propunerea a fost înregistrată
Curtea Constituţională a României (CCR) a înregistrat, miercuri, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
Actul normativ a fost adoptat marţi în plenul Senatului.
Potrivit articolului 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Instanţa constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.
"Decizia prin care se constata că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale", mai prevede articolul 23.
Articolul 20 prevede că la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News