Data publicării:

REDESCHIDERE TERASE, răsturnare de situație. Rafila aruncă bomba

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Marele profesor Alexandru Rafila a oferit informații de ultimă oră privind starea de alertă.

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul a decis să nu redeschidă terasele din 15 mai. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a spus că această decizie s-ar putea să aibă efecte neplăcute.

Profesorul a explicat că a văzut, vineri seară, grupuri de 10-12 oameni bând suc pe capota mașinii. Din acest motiv, Alexandru Rafila a spus că terasele ar trebui redeschise pentru că acolo ar putea fi respectate anumite reguli astfel încât să fie redus riscul de infectare cu coronavirus. Rămâne de văzut dacă autoritățile se vor răzgândi și vor reanaliza posibilitatea redeschiderii teraselor cât mai curând posibil.

”Redeschiderea teraselor este un subiect foarte dezbătut. Părerea mea s-a mai schimbat chiar în seara aceasta în timp ce veneam spre postul dumneavoastră. Drumul de la casa mea până aici trece pe lângă Parcul Herăstrău. Am văzut foarte mulți oameni adunați în grupuri 10-12 bând suc pe capota mașinii, stăteau de vorbă, socializau. Vedeți... o terasă este un element care face parte din viața noastră socială.

Cred că trebuie să ținem cont de următorul lucru: mai bine să am o activitate reglementată în terase care reduce la maximum posibil riscul infectării decât să am o situație nereglementată care crește riscul, cum a fost cea pe care v-am descris-o. 

Trebuie să oferi oamenilor ceva pentru a putea desfășura o viață socială apropiată de normal. Unele terase se vor redeschide dacă le permite arhitectura. Desigur, trebuie să respecte reglementările pentru a reduce riscul. Nu putem exclude total riscul de transmitere. Trebuie să găsim soluții. Sunt destul de îngrijorat privind transmiterea bolii”, a spus Alexandru Rafila la Digi 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel