La manifestare a participat inclusiv preşedintele indonezian, acolo unde cel puţin 65.000 de persoane au luat parte duminică la un dans folcloric la Jakarta, un record privind participarea numărului de figuranţi, potrivit autorităţilor locale, cu scopul promovării Jocurilor Asiatice 2018 ce vor avea loc peste două săptămâni în Indonezia, relatează AFP.
Aranjaţi pe două rânduri, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în alb şi roşu - culorile drapelului indonezian - au dansat 'poco poco', un dans tipic din regiunea Manado, din nordul insulei Sulawesi. Preşedintele indonezian, Joko Widodo, şi soţia sa Iriana, alături de membri ai guvernului, au participat la acest eveniment care s-a desfăşurat în parcul monumentului naţional Monas şi pe bulevardele oraşului la 06:00 ora locală, pentru a evita căldura tropicală a zilei.
VIDEO
Dans poco-poco
'Am realizat un dans poco-poco de masă cu participarea a 65.000 de persoane, stabilind un nou record mondial pentru a demonstra că acest dans provine din Indonezia', a declarat şeful poliţiei naţionale, Tito Karnavian, care a luat parte şi el la aceste eveniment alături de sute de poliţişti, militari, deputaţi şi de studenţi. Nicio informaţie nu a fost dată cu privire la un eventual precedent record.
2018 Asian Games, la care sunt aşteptaţi aproximativ 11.000 de atleţi din aproximativ 40 de discipline sportive, se vor desfăşura în perioada 18 august-2 septembrie la Jakarta şi Palembang, oraş din sudul insulei Sumatra. Este vorba de cel mai mare eveniment sportiv după Jocurile Olimpice.
Vezi și: Incendiu Untold 2018. De la ce a pornit incendiul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria