"A fost un roscon de 2.065,43 de metri, care a doborât recordul anterior deţinut de Elveţia, cu cozonacul de 973,24 de metri din 2011", a declarat pentru EFE Carlos Tapia, reprezentantul oficial al Guinness World Records pentru America Latină. Potrivit lui Tapia, la elaborarea acestei prăjituri tipice pentru Ziua Regilor Magi (6 ianuarie) au participat aproape 300 de voluntari, care au lucrat, începând din 2 ianuarie, până la 14 ore pe zi.
La Saltillo, capitala statului Coahuila, universitatea a primit sprijinul municipalităţii pentru elaborarea acestui colac tradiţional. Potrivit lui Rolando Franco, responsabil cu comunicarea din cadrul Universităţii, "rosconul" a întrunit toate ingredientele tradiţionale: făină, zahăr, lapte, ouă şi fructe. Universitatea are o lungă tradiţie în pregătirea unor colaci uriaşi de Ziua Regilor, însă demersul din acest weekend a presupus o uriaşă provocare ca urmare a dimensiunii impresionante a cozonacului.
Cât a durat prepararea colacului
După trei zile de preparare, recordul Guinness a fost certificat duminică şi mii de invitaţi au degustat cozonacul regilor (în formă de coroană), cu o grosime de 10 cm şi o lungime de peste 2 000 de metri. "A fost prezentat colacul şi au fost invitaţi toţi cei care au dorit să participe la degustare. Au venit peste 3.000 de persoane", a precizat Franco. În colac au fost ascunse peste 7.000 de figurine reprezentându-l pe pruncul Iisus. Potrivit tradiţiei mexicane, cel care găseşte o astfel de figurină trebuie să invite oaspeţi la masă pe 2 februarie, de Ziua Fecioarei din Candelaria.
Vezi şi: Brexit, o nouă lovitură. Ministrul de interne, anunț
Chefi la cuțite 7 ianuarie 2019 ELIMINARE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz