Brazilia a înregistrat pentru prima dată în 2023 peste 1.000 de dezastre naturale, respectiv o medie de peste trei pe zi, un record asociat direct cu schimbările climatice, conform experţilor, transmite marţi AFP, conform Agerpres.
Centrul Naţional pentru Monitorizarea Dezastrelor Naturale (Cemaden) a înregistrat anul trecut un total de 1.161 de astfel de evenimente, inclusiv inundaţii şi alunecări de teren, pentru prima dată de la debutul acestor înregistrări, în 2011.
Potrivit acestui organism public, evenimentele asociate cu precipitaţiile extreme au provocat cel puţin 132 de decese şi peste 9.000 de răniţi, iar cel puţin 74.000 de persoane au rămas fără locuinţă.
Pagube materiale de peste 900 de milioane de euro
Pagubele materiale au fost estimate la peste cinci miliarde de reali brazilieni (aproximativ 925 de milioane de euro).
”Schimbările climatice au avut un impact direct asupra creşterii frecvenţei şi intensităţii dezastrelor”, a explicat marţi pentru AFP Francisco Eliseu Aquino, climatolog de la Universitatea Federală Rio Grande do Sul (UFRGS).
Potrivit expertului, la acestea s-a adăugat o intensificare a fenomenului meteorologic El Nino, sinonim cu o încălzire globală suplimentară.
”Am avut un an excepţional în ceea ce priveşte recordurile de temperatură, cu valuri de căldură, probleme legate de secetă şi precipitaţii care au provocat inundaţii”, a adăugat Aquino.
Un ciclon a provocat inundații devastatoare
Specialistul a menţionat în acest sens în special inundaţiile devastatoare provocate de un ciclon care a lăsat în urmă peste 50 de morţi, în septembrie, în sudul ţării. Aproximativ 60 de persoane au murit, de asemenea, în urma alunecărilor de teren produse pe coasta statului Sao Paulo în februarie.
Alte regiuni ale ţării au fost, dimpotrivă, afectate de o secetă istorică, în special Amazonia (nord).
”Anul 2023 a fost atipic din punct de vedere climatic, cu o tranziţie rapidă de la La Nina la El Nino (două fenomene opuse). Volumele de ploaie înregistrate au fost cu mult peste cele normale în sud şi mai scăzute în nordul şi nord-estul ţării”, a declarat Regina Alvala, directoarea Cemaden, citată într-un comunicat.
Dezastre în urma schimbărilor climatice
”Schimbările climatice au contribuit la rândul lor, un ocean mai cald produce mai mulţi vapori în atmosferă şi, prin urmare, ploi intense şi concentrate”, a explicat ea.
Anul 2023, marcat în întreaga lume de o serie de dezastre climatice, a fost cel mai călduros din istoria înregistrărilor, apropiindu-se pentru prima dată de limita de 1,5 grade Celsius peste valorile din perioada preindustrială stabilită prin Acordul de la Paris, conform observatorului european Copernicus.
Brazilia a înregistrat deja un dezastru climatic la începutul anului, inundaţiile provocând cel puţin 12 decese la Rio de Janeiro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA