Data publicării:

Recomandările CNADNR, în cazul înstrăinării vehiculelor

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
masina inmatriculata in bulgaria
masina inmatriculata in bulgaria

CNADNR SA recomandă ca, în cazul înstrăinării vehiculelor, foştii utilizatori să ceară noilor proprietari operarea modificării (schimbarea deţinătorului şi a adresei acestuia) în baza de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule – DRPCIV.

Solicitarea CNADNR SA are la bază situaţiile întâlnite în care, în cazul circulaţiei fără achitarea tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, sancţiunile contravenţionale sunt emise pe numele foştilor utilizatori întrucât aceştia încă figurează ca deţinători în baza de date a DRPCIV (noii deţinători nu au solicitat DRPCIV această modificare).

”Reamintim că în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul informează în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date. Documentele necesare şi condiţiile de efectuare a modificării, precum şi tarifele aferente sunt stabilite prin Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România aprobate prin Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr 769/ 2010, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul schimbării utilizatorului vehiculului, fără schimbarea numărului de înmatriculare, rovinieta îşi menţine valabilitatea.

Subliniem că, la emiterea rovinietei, solicitantul va avea în vedere verificarea datelor înscrise în aceasta şi doar în cazul în care acestea sunt conforme cu cele solicitate va semna documentul înmânat de către distribuitor. În cazul în care datele înscrise în rovinietă nu sunt conforme cu cele solicitate, solicitantul va refuza semnarea acestui document.”, se arată într-un comunicat de presă

Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (rovinieta) se aplică tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România (inclusiv autostrăzi). Utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului sau care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în Romania sau în alte state. Fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel