Reciclare baterii. Eurostat, clasamentul eficienței pe țări
Doar 21% dintre bateriile vândute în România au fost reciclate în anul 2016, ceea ce plasează ţara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest indicator, arată datele publicate luni de Eurostat.
La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 44% dintre bateriile şi acumulatorii vânduţi au fost ulterior colectate pentru reciclare. De asemenea, doar 15 din cele 28 de state membre UE respectau în anul 2016 ţinta privind reciclarea a 45% din bateriile vândute, stabilită printr-o directivă europeană.
Alte opt state membre UE, printre care şi România, nu au atins ţinta de 45%, iar cinci ţări nici măcar nu au raportat un grad de colectare a bateriilor vândute. Statele membre cu cele mai bune rezultate la reciclarea bateriilor sunt, în ordine: Belgia, unde în 2016 aproximativ 71% dintre bateriile şi acumulatorii vânduţi au fost ulterior colectate pentru reciclare, Luxemburg (63%), Ungaria şi Lituania (ambele cu 53%) şi Cehia (52%).
Printr-o directivă din 2006, statele Uniunii Europene au convenit să recicleze cel puţin 45% din totalul bateriilor vândute până în 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News