Real Madrid a stopat invincibilitatea Barcelonei şi a câştigat Cupa Regelui Spaniei, scor 1-0
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
real madrid
real madrid

Real Madrid a reuşit să cucerească, aseară, la Valencia, Cupa Regelui Spaniei, după ce a învins-o, scor 1-0, pe eterna rivală, FC Barcelona.

Unicul gol al partidei l-a marcat Cristiano Ronaldo, în minutul 103, cu o lovitură de cap de la 7 metri de poarta catalană, în urma unei centrări de pe partea stângă venită de la Di Maria. Acesta din urmă avea să fie eliminat în ultimul minut al meciului pentru că a văzut al doilea cartonaş galben.

Spectacolul a fost total. Madrilienii au dominat categoric primele 45 de minute ale partidei şi au avut şi o bară, prin Pepe, în minutul 44. Partea a doua a jocului a aparţinut catalanilor, care puteau marca de două ori, prin Pedro şi Iniesta, dar portarul naţionalei Spaniei, Iker Casillas, a făcut adevărate minuni. Dacă Cristiano Ronaldo a înscris golul victoriei, cealaltă megavedetă, Leo Messi, a fost anihilat aproape total, în urma unei tactici impecabile puse la punct de „Special One” Jose Mourinho.

Real Madrid cucereşte trofeul după 18 ani şi pune capăt perioadei de invincibilitate a Barcelonei în faţa căreia nu mai câştigaseră de trei ani în nicio competiţie.

Următoarele două întâlniri între cele două mari rivale vor avea loc în semifinalele Ligii Campionilor, la 27 aprilie, la Madrid, şi la 3 mai, la Barcelona.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel