„Care este pericolul acestui document, ca să ne înțelegem. Nu este ideea că vrea cineva să știe cum au fost decise tratamentele sau documentele. Se înțelege treaba asta. Dar, legătura cu cuvântul tortură înseamnă că un spital deja este considerat că a fost un loc de detenție, într-o formă sau alta, înseamnă că medicul este potențial torționar care este sub monitorizare pentru a nu torționa, pentru că poate să o facă... deci acest lucru s-a înțeles de către colegii noștri, să știți, trebuie clarificat”, a spus Raed Arafat, la Digi 24.
Răspunsul avocatei Alexandru
„În primul rând, cred că s-a înțeles greșit sensul acestor adrese. Trebuie să avem în vedere mandatul pe care îl exercit, respectiv acela de Coordonator al Mecanismului Național de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenție. Într-adevăr, aici sunt niște cuvinte dure în sensul pe care îl avem noi uzual. Trebuie să avem în vedere că discutăm de loc de detenție, primul termen care s-a înțeles eronat. Aici discutăm de locul de detenție așa cum este el definit de legislație, nu de sensul lui uzual (...). Prin loc de detenție se înțelege orice loc în care persoanele sunt private de libertate, în baza unei decizii a unor autorități”, a explicat Alexandru.
Avocata a continuat și a explicat că, practic, legislația permite monitorizarea și asimilarea spitalelor cu locurile de detenție, însă nu în sensul literalmente al cuvântului.
Drept răspuns, șeful DSU a explicat că nimeni nu a comentat atunci când a fost vorba de monitorizarea locurilor de carantină. „Locurile de carantină erau ceva, aici vorbim de spitale (...). Spitalul este un loc de tratament”. Astfel, avocata a recunoscut că „termenii utilizați sunt unii duri, într-adevăr”.
Limita bunului simț
Vizibil iritat de situație, dr. Arafat a ținut să intervină și să explice că doctorii și pacienții nu cunosc legislația, iar atunci când vor vedea termenul de „tortură” scris pe un anunț pe perete, situația nu va fi deloc una plăcută. „Asimilarea între un loc de tratament, un salon de tratament, și ideea, chiar ideea, chiar dacă definiția legii este alta (...), s-a înțeles că s-au asimilat deja spitalul cu locul de detenție. Cumva, asta se lasă de înțeles. Putea să se meargă pe drepturile pacientului”.
Întrebată de moderatorul emisiunii dacă afișarea anunțului a fost o prevedere legală sau o idee personală, adjunctul Avocatului Poporului a confirmat că nu este o prevedere legală.
Logica periculoasă a unei astfel de atitudini
„Noi toți am intrat într-o logică extrem de periculoasă, că tot ce se face este greșit, că măsurile luate sunt greșite, că totul este exagerat și noi deschidem mesajul mai departe cetățeanului, pacientului, persoanelor infectate, asimptomatice și așa mai departe”, a explicat Arafat.
Șeful DSU a continuat să explice că situația nici măcar nu s-a terminat încă și că toate aceste acțiuni sunt și mai periculoase, mai ales în contextul unui viitor val 2. „Cum mai putem noi să mai lucrăm pentru a preveni și pentru a obține aceleași rezultate?”, a explicat Arafat.
Avocatul Alexandru a început o idee, explicând că se caută prevenirea torturii în spitale, nu semnalarea unei torturi actuale. Însă, ea a fost oprită de moderator: „Aici vă opresc eu. Prevenirea torturii în spital cred că chiar este prea mult”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024