RCA - Cât plătești dacă nu ai daune și când intră în vigoare plafonarea. Apostol (ASF): Se va aproba în perioada imediat următoare
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat tarifele de referinţă la poliţele RCA.
Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a confirmat pentru RadioDCNews că procesul a intrat în linie dreaptă. ”Credem că Guvernul va lua în discuție proiectul cât de curând”, spune acesta.
Potrivit oficialului ASF, aprobarea plafonării se va face în una dintre următoarele ședințe de Guvern.
”Proiectul se află în consultare publică pe pagina Ministerului Finanțelor. În perioada imediat următoare, proiectul va fi pus pe ordinea de zi”, subliniază Apostol.
Noile tarife plafonate la RCA
Trebuie spus că plafonarea este aplicabilă pentru clasa de daune B0 (unde B8 este clasa cea mai bună, iar M8 este cea mai costisitoare).
Pentru persoanele fizice, cea mai mică primă de referință începe de la 762 lei, iar prețurile urcă, în funcție de vârstă și cilindree, până la 3.551 lei, potrivit informaţiilor publicate în raportul ASF, la pagina 22.
Astfel, pentru persoanele tinere cu vârsta de sub 30 de ani, fiind cei mai neexperimentaţi la volan, prima brută de risc este cea mai mare:
- începe de la 1.286 lei, pentru capacitatea cilindrică a maşinii de 1.200 cmc sau mai mică,
- pentru capacitatea cilindrică între 1201 și 1400, prima crește la 1.335 lei,
- pentru capacitatea cilindrică între 1401 și 1600, prima crește la 1.335 lei,
- pentru capacitatea cilindrică între 1601 și 1800, prima crește la 1.553 lei,
- pentru capacitatea cilindrică între 1801 și 2000, prima crește la 1.710lei,
- pentru capacitatea cilindrică între 2001 și 2500, prima crește la 2.545 lei,
- ajunge la 3.551 lei în condiţiile în care motorul maşinii depăşeşte capacitatea cilindrică de 2.500 cmc.
Care este media pentru celelalte grupe de vârstă?
Șoferii cu vârsta mai mare de 30 de ani plătesc mult mai puțin pe asigurare.
- Pentru capacitatea cilindrică mai mică sau egală cu 1.200 cmc se plătește în jur de 760-800 de lei.
- Pentru capacitatea cilindrică între 1.201 cmc- 1.400 cmc se plătește în jur de 780-815 de lei
- Pentru capacitatea cilindrică între 1.401 cmc- 1.600 cmc se plătește în jur de 910-950 de lei
- Pentru capacitatea cilindrică între 1.601 cmc- 1.800 cmc se plătește în jur de 1.040-1.070 de lei
Citește continuarea pe Radio DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News