Data publicării:

Răzvan Lucescu, un nou record la PAOK. Urmează finala pentru titlu

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp
Razvan Lucescu
Razvan Lucescu

Remiza lui PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, împotriva campioanei AEK Atena a fost a doua în campionatul fără eşec în 19 etape.

 În ediţia 1972-1973, PAOK şi-a rupt seria la 16 victorii şi 3 egaluri cu Olympiakos, chiar adversara de duminica viitoare.

Răzvan Lucescu şi-a păstrat curată rubrica înfrângerilor din acest campionat şi după marele hop cu AEK (1-1). "Un egal cât o victorie. Dacă am fi jucat 11 la 11, probabil am fi câștigat. A fost un succes al muncii şi al sacrificiului, pentru că am fost 65 de minute cu un jucător mai puţin, pe un asemenea teren şi în faţa unui adversar puternic. Am deschis scorul, am acceptat apoi golul primit şi ar fi fost bine să menţinem avansul de opt puncte, dar eu sunt fericit pentru spiritul arătat. Am jucat aproape perfect", a comentat antrenorul român, potrivit GSP.

Urmează marele meci cu Olympiakos

Liderul din Grecia şi-a prelungit seria invincibilă la 19 meciuri, egalând recordul clubului vechi de 46 de ani. În ediţia 1972-1973, au fost însă 16 succese şi trei egaluri, acum Luce jr are doar două remize. Coincidenţa face ca al 20-lea val să fie tot Olympiakos, pe care PAOK o înfruntă în alt derby duminică, pe teren propriu, şi care atunci a învins-o cu 1-0 şi i-a frânt lanţul pozitiv al formaţiei pregătite de englezul Leslie Shannon, mai scrie sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel