Răzvan Lucescu: “Simt că vom face lucruri bune în această campanie”
Răzvan Lucescu a susţinut, azi, la Zenica, o conferinţă de presă, ultima înaintea partidei echipei naţionale a României, de mâine, de la ora 20.15, cu reprezantativa Bosniei.
“Am avut o săptămână bună cu implicarea tuturor, dar din păcate avem aceste probleme medicale cu Cristi Chivu şi Adi Mutu. Sunt convins că Mutu va fi mâine în teren şi sper că şi Chivu va fi prezent. Ştiu că bosniacii sunt în creştere cu jucători valoroşi, dar o prefer pe cea a României. Am simţit în această săptămână că există o unitate între jucători. Simt că vom face lucruri bune în această campanie”, a spus Răzvan.
Lucescu junior a vorbit şi despre eventuala retragere de la echipa naţională a actualului căpitan de ec hipă, Cristi Chivu. “Cristi va trebui să se retragă cândva, dar nu trebuie să ne concentrăm pe aceste lucruri în momentul de faţă. El are o carieră frumoasă, dar va trebui să îi pună punct. Cel mai important acum este să vedem dacă va juca mâine seară. Vom lua o decizie împreună în această privinţă. Nu vreau să mă gândesc la alt căpitan”, a declarat selecţionerul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News