Data actualizării:
Data publicării:

Războiul din Ucraina. Parchetul General, sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 din Codul penal

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Competența privind efectuarea cercetărilor aparține Secției parchetelor militare.  

Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General anunţă că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu invazia rusă din Ucraina şi consecinţele operaţiunilor militare asupra oamenilor cu cetăţenie română din ţara vecină.

„În fapt s-au reținut următoarele:

La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran.

Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.

Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României.

Conform art. 10 C.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.

Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

CE ESTE CRIMA IMPOTRIVA UMANITĂȚII?

 

 

Conform legii române, este crimă împotriva umanității săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea unor persoane; vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane; deportarea sau transferarea forțată; torturarea unor persoane; violul sau agresiunea sexuală; privarea de libertate; fapte cauzatoare de suferințe mari.

Chestionar

1. Sunteți victima sau martorul crimelor împotriva umanității în contextul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei și sunteți dispus să completați prezentul chestionar?

Răspunsurile le puteți da aici.

VEZI ȘI: Numărul ucrainenilor care intră în ţările membre ale Uniunii Europene a revenit la nivelurile de dinainte de invazia Rusiei şi mai multe persoane vor sosi - şi vor pleca - înainte de începerea şcolii, a declarat luni comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, citat de Reuters



De când Moscova a atacat Ucraina, ţară vecină cu Rusia, la est, şi cu UE la vest - la 24 februarie - peste 6 milioane de ucraineni au intrat în ţările blocului comunitar, indicase Agenţia europeană pentru poliţia de frontieră Frontex la sfârşitul lunii iunie. Aproximativ 3,1 milioane dintre ei s-au întors deja în Ucraina, potrivit acesteia.

'Referitor la fluxurile de refugiaţi, situaţia este în prezent stabilă. Traversările dintre UE şi Ucraina au revenit la nivelurile de dinainte de război şi dinainte de pandemia de COVID-19, astfel încât s-a revenit la un număr normal de persoane care trec graniţa', a declarat comisarul european însărcinat cu afaceri interne Ylva Johansson.

La ora actuală, aproape tot atâtea persoane intră în UE cât se întorc în Ucraina, a declarat Johansson la sosirea la o reuniune a miniştrilor de interne ai UE care se desfăşoară la Praga.

'Prevăd că mulţi ucraineni veniţi în UE vor lua o decizie înainte de începerea şcolii - unde anume să înceapă şcoala, într-un stat membru al UE sau să se întoarcă în Ucraina pentru a începe şcoala acolo', a spus ea. 'Cred că luna viitoare, multe persoane vor lua o decizie dacă se vor întoarce acum sau dacă vor rămâne mai departe aici', a mai adăugat oficialitatea europeană.

Johansson a spus că Republica Cehă este ţara cu cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni pe cap de locuitor, urmată de Polonia, Estonia, Lituania, Bulgaria şi Letonia.

La întâlnirea lor de la Praga, miniştrii de interne din statele membre UE vor discuta despre consecinţele în materie de securitate ale războiului Rusiei în Ucraina pentru blocul comunitar, inclusiv în ceea ce priveşte traficul de arme, de persoane şi droguri, precum şi falsificarea documentelor şi spălarea banilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel