Război PSD-PNL în Sănătate. Președintele numit de Ponta: guvernul decide, nu Nicolaescu
Data publicării:
Autor: Ion Voicu, ionvoicu
WhatsApp
spital_79423500
spital_79423500

Președintele CNAS, Doru Bădescu, nu îmbrățișează propunerea ministrului Eugen Nicolaescu, de desființare a Caselor Județene și a DSP-urilor. Criticile lui Bădescu, vin la scurtă vreme după ce un consilier al premierului atacase ideile ministrului. Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății, declarase în cursul dimineții că putem desființa Direcțiile de Sănătate Publică și casele de Asigurări doar dacă se pune ceva în loc. Cepoi a subliniat că, în prezent, nu există niciun proiect în dezbaterea guvernului.

Președintele CNAS, Doru Bădescu, este un tehnocrat numit de Victor Ponta și aflat în subordinea sa directă. Bădescu a susținut că ideea lui Nicolaescu  nu are la bază nici o analiză, nici un studiu de impact. ”Decizia va fi politică, pe baza unui proiect asumat de guvern", a afirmat Doru Bădescu, citat de Agerpres.

Critici acide la proiectul Nicolaescu

Bădescu a criticat, implicit, momentul ales de ministru pentru această propunere, afirmând că din aprilie CNAS începe contractarea serviciilor cu furnizorii. Astfel, apar disfuncționalități în Casele județene, dacă funcționarii sunt amenințati cu șomajul. "Aş ruga personalul din Case să-şi facă treaba conform fişei postului", a cerut preşedintele CNAS.

Vezi propunerea ministrului Nicolaescu pentru desființarea DSP și a Caselor județene de Asigurări

Bădescu a contrazis argumentele lui Nicolaescu, care susține că se face economie de la bugetul de personal. În 2012, cheltuielile de personal cu angajații CNAS au reprezentat 1,2% din fondul de asigurări, fiind deci exclus ca prin reorganizare să se economisească 1% din bani.

Disputa a măcinat și alianța PDL-UDMR

Disputele între aliații la guvernare pe tema CNAS au încins spiritele și în mandatul lui Emil Boc, când UDMR, care avea ministrul Sănătății, a cerut și controlul CNAS. Emil Boc nu a renunțat la Lucian Duță, până la pierderea guvernării.

Bugetul Ministerului Sănătății este de circa 8 miliarde de lei, cel al CNAS de peste 17 miliarde. Majoritatea fondurilor MS sunt alocate programelor naționale de terapie în boli grave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel