Război de vorbe între Călin Popescu Tăriceanu și Crin Antonescu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Tariceanu Antonescu
Tariceanu Antonescu
Călin Popescu Tăriceanu și Crin Antonescu se războiesc în declarații politice. În vreme ce președintele Senatului îl face pe Crin Antonescu instabil, liderul liberal îi spune lui Călin Popescu Tăriceanu că este apatrid și mediocru. 

"Crin Antonescu pare că este rupt de realitate, dar până la urmă sondajele îți arată cum stai și presiunea internă l-a determinat să demisioneze. Unii l-au tras la răspundere, alții au luat distanță. Ar fi util în PNL să existe o analiză profundă și o încercare de gândire serioasă. Antonescu a fost candidat al USL și a scăzut permanent. Percepția care s-a întărit este aceea a unui om instabil care trădează Guvernul, și-a trădat partenerii. Parcursul său politic este încheiat", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că nu se mai regăsește în PNL, mai ales după mutarea de la ALDE la PPE. "Nu vreau să fiu coleg în PPE cu personaje de tipul Viktor Orban. E o familie politică în care eu nu mă regăsesc", a mai declarat acesta.

VEZI și: Tăriceanu desființează candidatura lui Iohannis la prezidențiale

Replica lui Crin Antonescu nu a întârziat să apară. Liberalul Crin Antonescu a spus că nu comentează declarațiile unui "apatrid politic".

„Tăriceanu a fost mereu un lider politic mediocru, nu mă miră părerea lui. Cât despre trecerea la PPE și considerațiile sale, nu pot discuta despre trădare cu un personaj apatrid din punct de vedere politic. Tăriceanu vorbește din buzunarul lui Ponta", a declarat Crin Antonescu, potrivit b1.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel