Data actualizării:
Data publicării:

Război cu Vodafone. Român trimis în misiune: "Compania de telefonie îmi aduce aminte de MOCIRLA pe care o găsim în țară"

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

M. Târhoacă, un cititor DC News , ne-a povestit ce a pățit cu o mare companie de telefonie mobilă din România.    

Mai precis, aflat în străinătate, a primit un mesaj de la Vodafone prin care era rugat să vină la unul dintre magazinele sale. Neavând semnal, a văzut sms-ul mult mai târziu. Apoi, a primit un alt mesaj prin care i se spunea să încarce contul cu opt euro. A făcut acest lucru, iar ulterior a fost anunțat că "a depășit limitele utilizării rezonabile și că trebuie să aibă o schimbare de comportament". Ce a urmat vedeți în rândurile de mai jos.

"Sunt posesorul unei cartele Vodafone. În urmă cu câteva luni, mai exact pe data de 23 mai 2017, statul român, prin Ministerul Apărării Naționale, m-a trimis în misiune pentru o perioadă de patru luni în mai multe state din Uniunea Europeană. Dorind să țin legătura cu cei dragi de acasă am încărcat cartela de telefon cu credit și am plecat bucuros pe mările și oceanele lumii să reprezint cu mândrie România. 

Totul a decurs frumos până când o mare companie de telefonie din România îmi aduce aminte de mizeria și mocirla pe care o găsim în țară la fiecare pas. Pe data de 13 iulie primesc un mesaj din partea acestei companii menționate, să îi contactez pentru că doresc o programare vizită într-un magazin Vodafone din România. Eu fiind plecat pe mări și pe oceane, recepția se face când și când ai semnal.

Primind mesajul cu întârziere și ne putând răspunde la el, primesc un alt mesaj de la aceeași companie în care îmi spune: ca să pot beneficia de oferta avută trebuie să încarc contul cartelei cu 8 euro, acest lucru întâmplându-se pe data de 16 iulie. Încarc cartela cu suma cerută, iar pe data de 17 primesc confirmarea că oferta pentru care am plătit este valabilă. Apoi, pe data de 21 iulie, primesc mesaj de la compania de telefonie că am depășit limitele utilizării rezonabile și că trebuie să am o schimbare de comportament.

Și aici apare schimbarea lor, a companiei VODAFONE, față de clienți, îmi anulează opțiunea pentru care am plătit pe data de 17 iulie și pe care am putut să o folosesc până pe 22 iulie. Am plătit 8 euro pentru cinci zile, opțiunea mea fiind valabilă în mod normal 35 de zile. Contactez cu foarte mare greutate compania și constat să răspunsul primit este "banii i-am luat, de serviciu din partea noastră doar atât trebuie să aveți parte" . TRĂIȚI ÎN ROMÂNIA - iar bani înapoi nu îi vedeți", ne-a povestit cititorul.

Rămâne de văzut care va fi punctul de vedere al Vodafone și mai ales ce înseamnă "depășirea limitelor utilizării rezonabile și schimbarea de comportament". Dacă v-ați mai confruntat cu astfel de situații, vă rugăm să ne scrieți.

VEZI ȘI: Servicii Roaming. Semnal de alarmă tras de utilizatori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel