Întâlnirea dintre delegaţia condusă de Alice Wells, subsecretar de stat adjunct pentru Asia de Sud şi Centrală în Departamentul de Stat al SUA, şi reprezentanţi ai talibanilor a fost invocată în premieră de publicaţia Wall Street Journal, dar nu a fost confirmată oficial.
Potrivit unui responsabil taliban, care a făcut parte din delegaţia de patru persoane trimisă de gruparea rebelilor islamişti afgani, reuniunea a oferit 'semnale foarte pozitive' şi a avut loc într-o 'atmosferă prietenoasă' într-un hotel din Doha.
Dar 'nu se poate vorbi de negocieri de pace', a insistat acesta. 'Este vorba de o serie de întâlniri destinate iniţierii unor discuţii oficiale. Am convenit să ne întâlnim din nou în curând şi să rezolvăm conflictul afgan pe calea dialogului', a mai spus reprezentantul delegaţiei talibanilor.
Aceste discuţii au avut loc în absenţa reprezentanţilor guvernului afgan, talibanii insistând asupra acestui punct, a indicat acelaşi responsabil taliban.
Întâlnirea de la Doha, unde talibanii deţin un birou politic, urmează după alte două reuniuni între americani şi talibani în ultimele luni, conform Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"