Data publicării:
Rata vaccinării copiilor scade. Ministrul Rafila: Sunt boli care pot pune sănătatea copiilor în pericol. Acest trend să înceteze
Imunizarea prin vaccinare este considerată a fi cea mai bună cale de apărare de care dispunem pentru a lupta împotriva bolilor grave, mai ales când vine vorba de copii. Despre acest lucru a vorbit ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei dezbateri realizate de DC News.
Ministrul Alexandru Rafila a subliniat trendul descendent în ceea ce privește vaccinarea în rândul copiilor, punând accent pe importanța atingerii unei rate de vaccinare pediatrică cât mai apropiată de cea recomandată de Organizația Mondială a Sănătăți întocmai pentru a evita apariția unor focare epidemice pe viitor:
”Dacă ne uităm la cifre, mai ales acum sau după pandemia Covid, am constatat că acoperirea vaccinală cu vaccinurile de uz pediatric scade de la an la an. Acest trend trebuie să înceteze. Cred că este o prioritate pentru oricine este la Ministerul Sănătății, acum, dar și în viitorul apropiat sau mai puțin apropiat, să păstrăm cifrele de acoperire vaccinală recomandate de Organizația Mondială a Sănătății care împiedică apariția unor posibile focare epidemice pentru bolile prevenibile din timp prin vaccinare. Sunt boli care pot pune sănătatea copiilor în pericol și nu are rost să ne întoarcem într-o epocă pe care credeam că am depășit-o cu mult timp în urmă. În momentul de față, aceste măsuri pe care le luăm, facilitarea accesului la vaccinuri și la vaccinare, încurajarea și informarea populației, sunt esențiale”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Întrebat care sunt obiectivele strategiei și ce își propune Ministerul Sănătății în acest domeniu, ministrul Alexandru Rafila a declarat: ”Așa cum am spus, dezvoltarea unor programe de prevenție sustenabile care să includă informarea permanentă și nu sporadică”.
Citește și: Vaccinarea anti HPV. Marcelo Pascual Morales, General Manager MSD: Suntem într-un moment critic, dar avem o oportunitate grozavă în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News