Data publicării:

Rata şomajului în România. Numărul șomerilor, în acest moment

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp

Rata şomajului a înregistrat o scădere de 0,1% în România, în august faţă de luna anterioară, până la 3,8%, iar peste trei sferturi dintre persoanele fără loc de muncă erau din categoria de vârstă 25-74 de ani, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna august a anului 2019, a fost de 343.000 de persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (352.000 de persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (367.000 de persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 4,3% în cazul persoanelor de sex masculin, respectiv de de 3,2% în cazul celor de sex feminin. La nivel general, rata şomajului în România a scăzut cu 0,1 puncte procentuale în august comparativ cu datele înregistrate în luna iulie, când se situa la 3,9%.

În acest context, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,1% pentru luna august 2019, din care 3,5% în cazul bărbaţilor şi 2,5% în cel al femeilor. Totodată, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august din acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel