
Editura Cartea Românească Educaţional anunţă participarea la Târgul de Carte Gaudeamus 2023 cu un număr însemnat de noi apariţii între care se distinge volumul de proză al domnului Răsvan Popescu intitulat “Omul orchestră: Un jurnal altfel”. Cartea va fi prezentată publicului în data de 24.11.2023 la orele 16.00-16.45 în spaţiul de evenimente al Târgului de Carte Gaudeamus intitulat “Mircea Nedelciu”- nivelul 7.70. Reamintim faptul că autorul, cunoscut om de presă, s-a remarcat în ultimii ani prin câteva volume tipărite la aceeaşi editură între care volumul “În torent”, pentru care Răsvan Popescu a primit premiul pentru proză pe anul 2022.
”Personajul principal, cel care ține jurnalul–altfel, are o dublă calitate: consemnează evenimentele ca ziarist dar participă și direct la ele în calitate de demnitar la Guvern, Președinția României sau C.N.A, a declarat Răsvan Popescu, pentru DCNews. Are o perspectivă proprie, subiectivă asupra trecutului recent dar și a prezentului precar. Veți regăsi portrete ale unor personaje de tranziție la vârf: Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis chiar. Dar și a altora mai mici în rang și mai agili, care se agită mai mult, au impresia că fac istorie, salvează România. Sunt însă și crochiuri luminoase ale regizorilor pentru care Răsvan Popescu a scris șapte scenarii de film, de la Pintilie la Pița, Gabrea și Mărgineanu premiile pe care le-au câștigat împreună”, a spus Răsvan Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- TOP bancuri de Ziua Națională
- Ravagii pe piața finlandeză de energie, după o ofertă eronată: Prețurile s-au prăbușit. Finlanda, Suedia, Danemarca și Norvegia, investigație de proporții
- SRI, imagine virală de 1 Decembrie: Frumoasă de oriunde-ai privi-o / foto
- Mircea Badea, fază amuzantă cu fiul său la parada de 1 Decembrie: Anul ăsta pare că am scăpat!
- Declarațiile procurorului din Germania care îl anchetează pe Cătălin Cherecheș. ”Poate fi eliberat, să se bucure de libertate”
- Emil Boc, marele absent de Ziua Națională. A dormit pe scaune în aeroport
- Frig, ploi și ninsori. Vremea de Crăciun și de Revelion
- Cancelarul Austriei a felicitat România. Ciolacu a vorbit cu Nehammer și anunță un prim pas pentru dezghețarea problemei Schengen
- Recepția de la Cotroceni, pentru prima oară în istorie la orele prânzului. Marii absenți de la recepția lui Iohannis
- Lucruri mai puțin știute despre iarna din 1954, când zăpada a atins 2-3 metri în București. Mihai Timu (ANM) a spus ce a produs un astfel de fenomen