Răsturnare de situație în Giulești: Rapid revine de la 0-2 şi câştigă în faţa lui Gaz Metan Mediaş, scor 5-3
Rapid a reuşit să revină senzaţional după ce era condusă cu 0-2 la capătul primului sfert de oră şi să câştige cu 5-3 în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş pentru a se menţine la două puncte în spatele liderului Dinamo. Pancu, Teixeira şi Bawab au marcat fiecare de câte două ori, într-un meci absolut nebun, cu două penaltyuri, două eliminări şi un gol controversat al echipei lui Răzvan Lucescu.
Mediaşul a început fulminant meciul din Giuleşti, reuşind să înscrie de două ori în primul sfert de oră. Mai întâi, în minutul 8, Cristi Bud a finalizat centrarea excelentă a lui Pârvulescu, pentru ca după alte cinci minute, bara să se opună loviturii de cap a atacantului oaspeţilor, însă mingea a sărit la Bawab, care a marcat în poarta goală, scrie Antena 3.
Prima reacţie a Rapidului a venit după 22 de minute, când Apostol a tras cu pâmântul de la distanţă, însă pe centrul porţii, iar Vâtcă a reţinut fără probleme. Ocazia incredibilă a lui Surdu, scăpat singur cu portarul medieşean, şi lovitura liberă executată de Herea puţin pe lângă au anunţat revirimentul giuleştenilor, al cărui start l-a dat Pancu în minutul 39, cu o execuţie spectaculoasă din semifoarfecă prin care scorul a devenit 1-2.
Cu patru minute înainte de pauză, Ciucă l-a faultat în careu pe Surdu, arbitrul Istvan Kovacs dictând fără ezitare penalty, însă i-a acordat şi cartonaşul roşu fundaşului lui Cristi Pustai, cea de-a doua decizie fiind luată totuşi prea uşor. Herea a transformat fără probleme de la punctul cu var, gazdele având chiar ocazia de a intra la vestiare în avantaj, dar Rui Duarte a tras pe lângă după o frumoasă acţiune personală.
Cu avantajul omului în plus şi cu un moral excelent, giuleştenii au început tare partea a doua, Vâtcă având două intervenţii providenţiale în faţa lui Surdu şi Deac, dar nu a mai avut ce face la execuţia lui Teixeira din minutul 61, când mijlocaşul portughez a preluat foarte bine în careu, a pivotat şi a trimis mingea la colţ pentru 3-2.
Echipa lui Răzvan Lucescu a dat senzaţia că poate gestiona fără emoţii finalul partidei, dar, cu zece minute înainte de final, Avram a pătruns în careu şi a fost faultat de Bozovic, fundaşul muntenegrean primind şi el cartonaşul roşu, o altă decizie discutabilă a centralului din Carei. Bawab a executat perfect lovitura de pedeapsă, reuşind dubla şi restabilind egalitatea.
Bucuria ardelenilor a durat însă doar trei minute, pentru că Teixeira a marcat al doilea său gol, după o lovitură liberă a lui Pancu. Oaspeţii au protestat în urma acestei faze, considerând că balonul trimis cu capul de lusitan nu a depăşit linia porţii, însă asistentul Cristian Nica nu a ezitat niciun moment şi a semnalizat gol.
Ultimul moment important al întâlnirii l-a avut din nou ca protagonist pe Pancu, veteranul din atacul giuleştenilor profitând de ieşirea neinspirată a lui Vâtcă pentru a stabili rezultatul final cu un lob superb de la aproximativ 35 de metri.
Rapid: D. Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Burcă, Ezequias (Teixeira 46) - I. Apostol (Bozovic 46), Alexa, Herea - Surdu (Roman 65), Pancu, Deac
Gaz Metan: Vâtcă - Frăsinescu, Fl. Lazăr, Ciucă, Buzean (D. Roman 86) - Hoban, Breeveld - R. Avram, Bawab, Pârvulescu (C. Gheorghe 67) - Bud (Bozeşan 71).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News