Rareș Bogdan: Inițiativa de a înlocui „mamă” și „tată” cu „părinte”, o aberație
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a precizat că este de acord cu parteneriatul civil, dar nu și cu înfierea de copii de către cuplurile minorităților sexuale, în contextul în care Parlamentului European este pe punctul de a vota pentru ca UE să fie declarată „zonă liberă pentru LGBT”, vot pentru care europarlamentarul s-a abținut, și a anunțat că va lupta împotriva inițiativei de a înlocui cuvintele „mamă” și „tată” cu „părinte”.
„Nu am votat împotrivă. Sunt articole pe care noi le-am contestat, nu am reuşit să le trecem, am anunţat grupul nostru că nu este normal să treacă România într-un context în care liderii noştri politici de-a lungul timpului, cel puţin preşedintele Iohannis, a acţionat decisiv bazându-se sigur pe separarea puterilor în stat şi folosind Curtea Constituţională, atacând la Curtea Constituţională o decizie a Senatului din urmă cu doi ani de zile a majorităţii PSD, este anormal ca România, care este ţară super tolerantă, să fie trecută în aceeaşi categorie cu cele două ţări, cu Polonia şi cu Ungaria”, a declarat Rareş Bogdan, duminică, la Prima TV.
„În acelaşi timp am spus foarte clar sigur că drepturile sunt una şi e cât se poate de normal, parteneriate civile, dar ar trebui să specificăm cât se poate de clar că nu suntem de acord cu înfierea de către cuplurile de minorităţilor sexuale de copii, pentru că lucrul ăsta e o chestie care schimbă lumea şi cu asta nu pot fi de acord. În rest, cu viaţa lor, cu modul în care trăiesc, cu modul în care îşi lasă, pentru că au probleme şi au explicat asta şi e foarte normal, cu modul îşi care lasă moştenire unii de la alţii, soţii ăştia care sunt de acelaşi sex sau, mă rog, indecişi, că acum sunt şi indecişii şi pot să înţeleg lucrurile astea, în schimb să nu mergem spre schimbarea şi spre creaţia pe care a lăsat-o Dumnezeu. Copiii au venit pe lumea asta în urma unui act consimţit, a iubirii dintre un bărbat şi o femeie. Când va veni un copil pe lume din iubirea dintre două femei sau dintre doi bărbaţi, atunci putem să ne schimbăm opţiunea. Până atunci eu nu mi-o schimb”, a explicat eurodeputatul.
Despre inițiativa de a înlocui „mamă” și „tată” cu „părinte” , Rareș Bogdan a declarat că: „Este o aberaţie. Asta este o aberaţie. Din fericire, eu sunt membru în Comisia LIBE, în comisia LIBE mai fac parte domnul Blaga, domnul Terheş, domnul Ciuhodaru, doamna Ramona Strugariu şi domnul Tudorache, deci suntem şase români, cinci sau şase, nu ştiu dacă este şi domnul Ciuhodaru, dar cinci 100% şi voi sta de vorbă şi cu ei. E o propunere a unei deputate italience din regiunea Lazio. Am văzut multe aberaţii în lume, dacă cineva crede că va putea schimba relaţionarea şi modalitatea… Atunci când apari pe lumea asta şi înveţi să vorbeşti s-a constatat că peste 95% dintre copii spun primul cuvânt mamă. (…) Dacă cineva crede că în Parlamentul European sau un alt for internaţional va putea nouă să ne răpească bucuria de a spune mamă, tată, se înşală. Eu am văzut multe aberaţii în Parlamentul European, dar cu asta mă voi lupta. Voi fi în grupul cel mai conservator”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News