Data publicării:

Rareș Bogdan, după atacurile lansate de Orban și Guran: Au ales un drum care duce la prăpastie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Facebook - Rareș Bogdan
Facebook - Rareș Bogdan

Lupta pentru șefia PNL se acutizează. Rareș Bogdan a intervenit după cele mai noi declarații făcute de Virgil Guran și Ludovic Orban. 

Liderul senatorilor liberali, Virgil Guran, susținător al lui Ludovic Orban la Congresul PNL din luna septembrie, declară că există temerea că, în cursa internă, se implică și anumite organisme care nu au ce căuta în această competiție politică. De asemenea, liderul senatorilor liberali, președinte al PNL Dâmbovița, a mai spus, într-un interviu la RFI, că președinții de filiale se tem că s-ar putea să se inventeze anumite probleme pentru unii dintre ei.

Recent, Ludovic Orban le-a atras atenția celor din PNL, „care de două luni își bagă coada, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâini la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora și altora”, că nu ceadează. „Nu cedez (...), indiferent câți vor fi în jurul meu voi da bătălia până la capăt și voi da bătălia cu toată forța pe care o am, voi da bătălia pentru PNL, pentru România. Îmi doresc un PNL cu oameni pe propriile picioare, un PNL liber, care votează conform propriei conștiințe și conform propriei convingeri și discernământ”, a mai spus Ludovic Orban.

Rareș Bogdan: Fac rău cu astfel de declarații

Rareș Bogdan a avut, marți, 2 august, o intervenție telefonică la Antena 3, făcând următoarele precizări: „Vă spun cu sinceritate că îmi pare foarte rău... Nu știu dacă acei oameni realizează cât de mult rău fac cu astfel de acuzații. Aceste acuzații sunt fără probe, sunt lansate în spațiul public, compromit bătălia din interiorul PNL. Fac rău PNL și aruncă o umbră de îndoială cu privire la competiția internă din cadrul PNL.”

„Am discutat cu mulți colegi și absolut toți, credeți-mă, inclusiv susținători ai domnului Orban, sunt extrem de revoltați față de astfel de afirmații. Din păcate, unii dintre colegii mei, inclusiv președintele PNL, au ales un drum care duce la prăpastie. Eu sper să revină la uzul rațiunii cât mai curând, pentru binele partidului”, a mai declarat Rareș Bogdan, în cadrul emisiunii „Obiectiv”, moderată de Oana Zamfir la Antena 3. 

VEZI ȘI: Guran acuză intervenții externe în cursa din PNL: Li se scoate câte un dosar vechi-vechi...

VEZI ȘI: Rareș Bogdan: În 2024, mă duc alături de Boc, Cîțu, Sighiartău, Alina Gorghiu. Nicio greșeală!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel