Potrivit România TV, sunt negocieri intense pentru constituirea guvernamentală care să fie asumată de către Partidul Național Liberal și varianta ar fi fost ca Rareș Bogdan să obțină funcția de ministru de Internelor și portofoliul de vicepremier. Este o miză foarte mare deoarece Rareș Bogdan ocupă o funcție importantă în Parlamentul European, pentru că este și lider, la Bruxelles, prin urmare, nu ar renunța la acest post, dacă nu ar exista o majoritate stabilă pe care să se bazeze. Aceasta a fost și condiția pe care a pus-o pentru această negociere, pentru că nu a fost nimic stabilit până în prezent.
Întrebat ce opinie are despre faptul că Rareș Bogdan își dorește o alianță pentru o majoritate stabilă și cum vede această majoritate, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns, în direct, la România TV:
"Asta dorește și e greu de făcut în momentul acesta, fiindcă PSD-ul nu se poate alia cu PNL-ul. Eu cred că dacă țara îl cheamă, Rareș Bogdan se va întoarce de la Bruxelles, în funcția de viceprim-ministru și ministru de Interne. Însă, fără PSD e greu de făcut majoritatea, iar PSD își poate condiționa o eventuală susținere parlamentară, prin obligarea PNL-ului să semneze pactul pentru bunăstare sau, cine știe, să se angajeze public că nu vor tăia pensii și salarii. Majoritate stabilă nu ai cum să faci în Parlament, fiindcă PSD-ul e într-o situație dificilă acum, octombrie, noiembrie, decembrie. Din martie nu o să mai fie dificilă. După șase luni de guvernare PNL, vă asigur că PSD nu va mai fi într-o situație politică dificilă".
Vezi și: The Artist Awards. Cine sunt câștigătorii și ce premii au obținut
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video