Raportul Roșia Montană, trimis Parchetului. Chirieac: Putem suspecta că s-a dat șpagă
Senatorul Ilie Sarbu a declarat marti, în plenul Senatului, că raportul Comisiei Roșia Montană a ajuns la Parchet. Acesta a declarat că cei care au semnat în mod abuziv nu vor avea sărbători liniștite. În replică, Bogdan Chirieac a declarat că trimiterea documentelor referitoare proiectului Roșia Montană la Parchet "nu mai are nicio semnificație".
“Pentru liniștea celor implicați în ceea ce a însemnat acest proiect, de când s-a aprobat, de când s-au făcut transferurile, și până astăzi, raportul a fost trimis la Parchetul General. Avea sens comisia, măcar pentru aceste fapte care s-au săvârșit și care erau secretizate. În stilul românesc, când facem prostii le secretizăm. Astăzi, probabil că n-are timp Parchetul, probabil că se lucrează, probabil că aglomerația asta mare de sesizări i-au pus în imposibilitatea de a rezolva ceva, dar vine vremea, ați văzut, și după 6 ani, și după 8 ani, trece timpul, trece, dar nu trec și dosarele penale, ele rămân acolo, măcar această satisfacție să avem, noi parlamentarii, că am făcut lumina într-un caz. Parchetul când are în față un document atât de important venit de la Parlamentul României, nu cred că-și va permite să se joace. Eu cred că liniștea celor care au dat aceste semnături în mod abuziv, în mod ilegal, a început să dispară. Și asta e satisfacția noastră (…) Cei implicați, părerea mea, nu vor avea sărbători fericite”, a declarat Ilie Sârbu.
Analistul Bogdan Chirieac a declarat pentru RTV, că trimiterea documentelor referitoare proiectului Roșia Montană la Parchet "nu mai are nicio semnificație. Sigur că nu putem știi cu exactitate ce s-a întâmplat, dar putem suspecta că s-a transferat licența contra șpagă. Dar posibila șpagă este dată pe undeva prin '97-'99. Este imposibil de dovedit, iar abuzul în serviciu care mai poate fi dovedit cred că s-a prescris. Deci nu altceva decât o mișcare necesară în numele adevărului și a dreptății. Parchetul nu se implica, nici nu au timp, sunt fapte de acum 15 ani, dar nu va avea nicio mare tactică acest lucru".
Despre acest subiect dacă va mai rămâne un cartof fierbinte, Chirieac a declarat că nu mai este vorba despre așa ceva. "În viața politică din România bate filmul și atunci aceasta trece în prim-plan. Relativa acalmie din această toamnă a fost umplută cu așa-numitul scandal Roșia Montana. Acum, cu tot ceea ce se întâmplă în USL, cu asumări de răspundere pe regionalizare, cu o iarnă foarte fierbinte, cel puțin până în sărbători, Roșia Montana se liniștește", a declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News