Raportul Național de Literație: 89% dintre elevii de școală generală au un nivel nefuncțional și minim funcțional de literație
42% dintre elevii din clasele I-VIII, testați pentru literație, au obținut scorul „nefuncțional”, adică nu ar putea să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație. 47% dintre elevii claselor I-VIII se încadrează la nivelul „minim funcțional” al literației, spre exemplu nu ar putea înțelege prevederile unui contract de muncă. La finalizarea ciclului primar și gimnazial, nivelul de nefuncționalitate al elevilor scade cu doar 3.95%.
A doua ediție a „Raportului privind nivelul de literație al elevilor din România”, lansat de BRIO cu sprijinul AVE, arată că doar 11% dintre elevii din România din clasele I-VIII au obținut scorul „funcțional” la competențele de literație, adică au capacitatea de a localiza, înțelege și sintetiza informația dintr-un text scris. Dintre elevii testați, 42% s-au încadrat la nivelul „nefuncțional”, ceea ce îi plasează în poziția de analfabetism funcțional, în timp ce aproximativ 47% dintre aceștia sunt în categoria de „minim funcțional".
Raportul a fost realizat în baza a aproximativ 15.000 de teste valide efectuate de elevi din clasele I-VIII, în perioada aprilie 2022 - martie 2023, din toate regiunile țării. Rezultatele arată că nivelul de literație este, în general, uniform pentru categoriile de vârste cuprinse între 6-14 ani. Astfel, dacă procentul de elevi nefuncționali de 6 ani este de 44,34%, acesta ajunge la 40,39% la elevii de 14 ani, deci nivelul de nefuncționalitate scade cu doar 3,95% după finalizarea ciclului primar și gimnazial. „Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România” poate fi accesat aici.
„Ceea ce vedem în acest studiu poate fi citit în termeni de procente, date seci sau poate fi citit gândindu-ne mereu la copiii din aceste statistici. Aș vrea să vedem în aceste procente copii care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a putea funcționa în societate peste 8, 10, 12 sau 20 de ani. Nu datele, nu procentele trebuie să scadă sau, după caz, să crească, ci capacitatea acestor copii, a primilor 42% și apoi a următorilor 47% să înțeleagă ce citesc, să poată relaționa cu textul scris. Analfabetismul funcțional nu dispare la ieșirea copilului din sistemul de educație formală, e o umbră care merge cu el toată viața și care-i acoperă mare parte din viață, împiedicându-l să progreseze în vreun fel ca individ”, a spus Gabi Bartic, CEO BRIO.
În ultimele 12 luni, prin platforma BRIO, elevii din România au avut posibilitatea de a-și testa gratuit nivelul de literație, prin evaluarea a trei componente și anume localizarea informației, înțelegerea acesteia și evaluarea și reflectarea asupra ei. Elevii care s-au încadrat la nivelul „funcțional” pentru literație au demonstrat că pot interpreta și integra idei și informații dintr-un text dat, pot deduce relații de tip cauză-efect, ipoteze, pot stabili asemănări și diferențe între personaje, fapte, evenimente sau concepte și pot desprinde concluzia globală a textului.
„Unul dintre obiectivele proiectului România Educată, proiect transpus în Legile educației, este reducerea analfabetismului funcțional. În acest sens, în proiectul Legii învățământului preuniversitar sunt prevăzute demersuri concrete, cel mai important fiind Programul național de formare a cadrelor didactice în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor. Acesta include Platforma de alfabetizare funcțională, ce va conține teste realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională care vor fi aplicate anual, pentru fundamentarea măsurilor de intervenție necesare pentru ca fiecare elev să își atingă potențialul. Ținta acestor măsuri este reducerea, până în 2030, cu 50%, a ratei de analfabetism funcțional”, a spus Ligia Deca, Ministrul Educației.
Datele din „Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România” au fost colectate prin intermediul unui instrument de evaluare (test) dezvoltat cu sprijinul AVE și al altor ONG-uri: Teach for Romania, InfinitEdu, Asociația Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice, Asociația OvidiuRo, Fundația Noi Orizonturi, Asociaţia Română de Literație. Din 2021, testul de evaluare a literației a fost inclus în platforma gratuită Alfabetar.ro, iar din 2022, eficiența testării a fost mult îmbunătățită de Digital Nation, partener de tehnologie.
500 de învățători au petrecut 5.200 de ore pe Alfabetar.ro pentru a învăța elevii să scrie și să citească
Rolul învățătorilor este esențial pentru ca toți elevii ciclului primar să știe să scrie și să citească până la finalul clasei a IV-a, tocmai de aceea au nevoie de soluții ușor de folosit la clasă, adaptate nevoilor fiecărui elev. Platforma digitală Alfabetar.ro le dă învățătorilor posibilitatea de a testa nivelul de literație al elevilor și oferă acces la activități bazate pe un parcurs ghidat, prin care pot lucra la clasă în funcție de rezultatele fiecărui elev.
Alfabetar.ro are la bază 600 de texte școlare din manualele oficiale acreditate și pornește de la programa școlară. Profesorii pot astfel alege modulul și textul de manual pe care să îl folosească la clasă. Până în prezent, 500 de învățători au testat platforma și anul acesta au petrecut 5.200 de ore pentru a alege și a folosi o parte din cele 25.000 de exerciții în literație.
„La AVE, ne dorim ca Alfabetar.ro să fie instrumentul care le oferă învățătorilor toate resursele necesare identificării și îmbunătățirii nivelului de literație al elevilor. Pentru a îmbunătăți competențele de literație nu este suficient să intervenim o singură dată, ci este nevoie de o intervenție pe termen lung la care să aibă acces orice copil, indiferent de nivelul de literație la care se află. Avem o responsabilitate comună de a-i sprijini pe toți cei implicați în acest proces pentru că, fără să prioritizăm competențele de literație, punem la risc atingerea potențialului copiilor din România”, a explicat Silvia Toth, Director Programe Educaționale, AVE.
Platforma de literație Alfabetar.ro și „Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România” sunt sprijinite de BRD GROUPE SOCIETE GENERALE, BRD Asigurări de Viață, BRD Asset Management și de către Societe Generale Global Solution Centre. Testul de literație poate fi accesat gratuit atât de elevi (clasele I-VIII), cât și de învățători și profesori.
„Rezultatele acestor teste ne conduc la o singură concluzie: să strângem rândurile și să continuăm să găsim metode pentru rezolvarea acestor decalaje. Programul Alfabetar este parte din soluție și de aceea BRD împreună cu alte companii locale, membre ale Grupului Société Générale, au decis să îl susțină. Avem nevoie ca toți copiii noștri să se transforme în tineri și adulți competenți, capabili să-și înțeleagă drepturile și responsabilitățile în viitoarele lor roluri din viață, indiferent care vor fi acestea. Este modul în care înțelegem să contribuim la transformarea în bine a României și este o obligație și un drept să nu acceptăm să rămână nimeni în urmă”, a spus Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News