Data publicării:

Raport: Plângerile referitoare la contaminarea cu carne de cal trebuie urmărite penal

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp
carne de cal
carne de cal

Contaminarea produselor din carne cu ADN de cal a fost cel mai probabil din cauza fraudei, iar plâgerile ar trebui să fie urmărite penal, se precizează într-un al doilea raport   parlamentar al Regatului Unit, informează uk.reuters.com.

Eliza Cristina Cioacă

"Dovezile sugerează o rețea complexă de societăți comerciale care au etichetat greșit carnea de vită sau produsele din carne de vită, fapt fraudulos și ilegal", a declarat Anne McIntosh, un parlamentar care prezidează între partidele de Mediu, Alimentație și Dezvoltare Rurală a Comisiei pentru afaceri, ce a publicat acest raport.

Scandalul cărnii de cal a izbucnit în Europa în ianuarie când urme de cal au fost găsite în burgeri înghețați vânduți în supermarket-uri irlandeze și britanice, inclusiv cele conduse de liderul de piață Tesco, ridicând semne de întrebare cu privire la siguranța lanțului european de aprovizionare cu alimente. "Suntem dezamăgiți de ritmul lent al investigațiilor și căutăm asigurări că urmărirea penală va fi pusă în mișcare în cazurile în care există dovezi de fraudă sau ilegalitate", a spus McIntosh. Raportul a fost critic cu comercianții, argumentând că aceștia ar fi trebuit să fie mult mai vigilenți împotriva riscurilor de alterare, în special în cazul în care produsele din carne au fost comercializate de mai multe ori. În raport mai era recomandat comercianților să efectueze teste ADN regulate pe carne și ingrediente care fac parte din produsele din carne sau congelate pe bază de carne și să raporteze rezultatele la Agenția pentru Standarde Alimentare (Food Standard Agency). Costul suplimentar al acestor teste ar trebui să fie suportat de către comercianții cu amănuntul și nu trecut pe la consumatori, a adăugat acesta. "Consumatorii trebuie să știe că ceea ce cumperi este ceea ce spune eticheta că este", a declarat McIntosh, relatează James Davey pentru uk.reuters.com.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel