Data publicării:

Raport ONU despre încălzirea globală. Iohannis: E nevoie să acționăm ferm! Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis
Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis

Președintele României a transmis un mesaj, după publicarea unui raport ONU privitor la schimbările climatice.

Președintele României a transmis un mesaj, după publicarea unui raport al Organizației Națiunilor Unite privitor la schimbările climatice:

„Raportul publicat astăzi de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toți! Magnitudinea, precum și ritmul accelerat în care au loc schimbările climatice cauzate de acțiunea umană nu ne permit să mai amânăm decizii și măsuri care să reducă efectele dramatice ale acestora. Este nevoie să acționăm ferm, coordonat la nivel național, european și internațional, pentru a implementa politici publice adecvate. Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să protejăm mediul înconjurător pentru sănătatea noastră și a generațiilor viitoare!“, a scris președintele României pe Facebook.

Ce spune raportul ONU

Cu efecte mai severe şi într-un ritm mai accelerat, încălzirea globală ar putea atinge pragul de +1,5 grade Celsius în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimările, ameninţând cu noi dezastre fără precedent omenirea lovită deja de valuri de caniculă şi inundaţii, potrivit AFP.

Cu mai puţin de trei luni înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, constatările şocante ale experţilor în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC), prezentate într-un raport dat luni publicităţii, sunt asemenea alarmei dinaintea bătăliei: oamenii sunt 'indiscutabil' responsabili pentru dereglările climatice şi nu au altă soluţie în afara reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră dacă vor să limiteze efectele negative.

Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist - după unii, utopic - la cea mai pesimistă ipoteză.

În toate situaţiile, planeta ar urma să atingă pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca industrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimarea anterioară a IPCC din 2018.

Apoi, până în 2050, creşterea va depăşi acest prag - unul dintre limitele-cheie stabilit prin Acordul de la Paris -, chiar dacă umanitatea va reuşi să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră.

Iar dacă aceste emisii nu sunt reduse drastic, pragul de +2 grade Celsius va fi depăşit în decursul acestui secol, ceea ce ar însemna eşecul Acordului de la Paris şi al obiectivului său de a limita încălzirea globală cu mult sub +2 grade Celsius, dacă e posibil la +1,5 grade Celsius.

CITEȘTE ȘI   -  Experta Greta Thunberg, despre raportul ONU asupra încălzirii globale: Confirmă ceea ce ştim deja

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel