O fetiță din Satu Mare, la un pas să fie răpită de pe stradă, salvată de trecători
O fetiță din Satu Mare, aflată la un pas să fie răpită de pe stradă, a fost salvată de trecători.
Un bărbat din Satu Mare a încercat să răpească o fetiță de doar 10 ani de pe stradă, în această dimineață. Copila a avut noroc că mai mulți trecători au observat momentul și au intervenit pentru a o salva. Aceștia au sunat la 112 și au spus că bărbatul încearcă să o acosteze pe fetiță. În baza semnalmentelor primite de la trecători polițiștii au pornit ulterior în căutarea individului. L-au găsit pe o stradă aflată în apropierea locului în care a fost văzut cu fetița. Copila le-ar fi povestit ulterior părinților că individul ar fi încercat să o ia cu forța, dar a fost salvată la timp.
"La data de 13 iunie, ora 11.52, polițiștii din Satu Mare au fost sesizați de către un bărbat, de 42 de ani, din Satu Mare, cu privire la faptul că pe strada Martirilor Reportați, din municipiul Satu Mare, un bărbat ar fi acostat o minoră, de 10 ani.
În baza semnalmentelor oferite de apelant, polițiștii de ordine publică au identificat la scurt timp persoana reclamată pe o altă stradă, din municipiul Satu Mare, stabilind că aceasta are 41 de ani și este din Satu Mare.
Bărbatul a fost trimis la Psihiatrie
Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind ulterior internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare.
De asemenea, minora, de 10 ani, a fost audiată de polițiști în prezența mamei sale, relatând faptul că bărbatul în cauză ar fi încercat să o convingă, folosind inclusiv forța, să-l însoțească într-o direcție indicată de acesta, însă minora a refuzat și a solicitat ajutor trecătorilor.
Cercetările în cauză sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News