Data publicării:

Ramzan Kadîrov promite răzbunare după atacul cu dronă asupra academii militare „Vladimir Putin”

Autor: Tudor Polojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ramzan Kadîrov, liderul regiunii ruse Cecenia, anunță represalii dure împotriva celor responsabili pentru atacul cu dronă asupra academiei de pregătire militară din Gudermes.

Citește și: Europa, în focul schimbărilor climatice. Cum ar fi putut fi prevenite morțile cauzate de căldura extremă

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a promis marți o „răzbunare nemiloasă” pentru un atac cu dronă ce a provocat un incendiu la o academie militară din Cecenia, regiune aflată în sudul Rusiei, potrivit agenției de știri RIA.

Incidentul a avut loc la „universitatea forțelor speciale” din Gudermes, o academie vizitată recent de președintele Vladimir Putin în cadrul primei sale vizite oficiale în Cecenia după ce din 2011, desfășurată în luna august a acestui an.

„Ne-au mușcat – îi vom distruge”, a declarat Kadîrov într-un mesaj video. „Foarte curând, le vom arăta o răzbunare la care nici măcar nu au visat”, a adăugat el.

Kadîrov a detaliat pe Telegram că drona a lovit o clădire neocupată din cadrul academiei, incendiindu-i acoperișul. Nu au existat victime, a precizat liderul cecen, conform agenției Reuters.

Kadîrov s-a remarcat ca un aliat vocal al Kremlinului în războiul împotriva Ucrainei, mobilizând trupe cecene pentru sprijinul Rusiei în conflict. În vizita sa din august, Vladimir Putin a participat la un antrenament al forțelor speciale în cadrul academiei de la Gudermes, subliniind susținerea sa pentru consolidarea pregătirii militare în Cecenia.

De-a lungul războiului, Ucraina a lovit frecvent teritoriul rusesc cu drone, însă atacul de marți pare a fi primul care vizează Cecenia, o regiune condusă de Kadîrov încă din 2007. Nu a existat nicio reacție imediată din partea Kievului, menționează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și: Tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești: Europa ia măsuri împotriva subvențiilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel