Data actualizării:
Data publicării:

Ramona Strugariu, europarlamentar USR-PLUS, după ce a zis că mănâncă supă: N-AM SALARIU!

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Ramona Strugariu și supa.
Ramona Strugariu și supa.

După ce ieri, Ramona Strugariu, europarlamentar USR-PLUS, a spus că abia are timp să mănânce și atunci când își găsește răgaz, mănâncă o supă și un colț de pâine, acum zice că nu are salariu.

Alegeri prezidentiale 2024

După ce o femeie care a votat-o i-a atras atenția că totuși este plătită consistent la Bruxelles, în calitatea sa de europarlamentar, Ramona Strugariu (USR-PLUS) a spus: ”N-am salariu, doamnă. Am o indemnizație de 6900 de euro. Mulțumesc pentru vot”.

2. -imagine fara descriere- (ramona-strugariu-salariu_18066300.jpg)

Ramona Strugariu a vrut să arate că viața la Bruxelles este tare grea... Nici nu ai timp să mănânci și totuși... atunci când o faci, mănânci o supă și un colț de pâine. Totuși, precizăm că Ramona Strugariu câștigă 9.000 euro lunar ca europarlamentar, sumă la care nu am adăugat o serie de beneficii pe care le găsiți la finalul articolului.

”Despre deputăție, între 2 şedințe. Aşa arată pauza de prânz, atunci când o am - adică foarte rar. Şi e cam singura masă a zilei, la mine. Zic fiindcă există oameni care cred că noi ne petrecem viața în întâlniri pe la restaurante de lux şi în cine de fițe, la Bruxelles. Nu e aşa”, a scris Ramona Strugariu, europarlamentar ales pe lista Alianţei 2020 USR-PLUS, pe Facebook.

Care este salariul unui deputat în Parlamentul European

 

 

În temeiul Statutului unic al deputaților, în vigoare din iulie 2009, toți deputații în Parlamentul European primesc același salariu. El este stabilit la 38,5 % din salariul de bază al unui judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Salariul lunar brut al deputaților, conform Statutului unic, este de 8.995,39 euro (începând cu 1 iulie 2020). Salariul se plătește din bugetul Parlamentului.

Deputații în Parlamentul European au dreptul la pensie

 

Deputații au dreptul la pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 63 de ani. Pensia reprezintă 3,5 % din salariul pentru fiecare an complet de exercitare a mandatului, fără a depăși însă 70 % în total. Aceste pensii sunt plătite din bugetul Uniunii Europene.

 

Pe lângă salariu, un europarlamentar mai primește și alte sume de bani pentru activitatea sa. Acestea sunt grupate în:

 

Cheltuieli pentru deplasări

Europarlamentarii își pot deconta toate cheltuielile de deplasare la sesiunile plenare din PE, la întâlnirile de comitet sau la reuniunile grupurilor politice, care au loc la Bruxelles sau Strasbourg.

 

Diurna zilnică

Un europarlamentar mai primește și o diurnă de 320 de euro pentru acoperirea costurilor cu cazarea, mesele și alte cheltuieli pentru fiecare zi în care se află la Bruxelles sau Strasbourg, cu condiția ca ei să semneze registrul de prezență la evenimentele la care participă.

Diurna este redusă la jumate dacă europarlamentarii nu sunt prezenți la mai mult de jumătate din sesiunile plenare unde se votează.

Pentru evenimentele și întâlnirile care au loc în afara Uniunii Europene, diurna zilnică este de 160 de euro, însă cheltuielile cu cazarea sunt decontate separat.

Costuri de cazare

 

Un europarlamentar mai poate primi și 4.513 euro pe lună, pentru a acoperi activitatea de europarlamentar, precum costurile cu închirierea biroului, costurile de management, abonamente la companii de telefonie etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel