Ramona Mănescu, propunerea liberalilor pentru ministru al Transporturilor
Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, este propunerea liberalilor pentru ocuparea portofoliului de la Ministerul Transporturilor, propunere care ar fi fost agreată și de către premierul Victor Ponta.
Conducerea PNL oficializează, duminică, numele înlocuitorului lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor, după retragerea lui Ovidiu Silaghi ca urmare a problemelor cu DNA, dar şi a nemulţumirii premierului Victor Ponta faţă de varianta Nini Săpunaru. Potrivit unor surse din PNL, europarlamentarul Ramona Mănescu, soţia primarului sectorului 6, Rareş Mănescu, este propunerea pentru ocuparea fotoliului de la Transporturi.
Crin Antonescu, întrebat, duminică, înainte de reuninea Biroului Politic Naţional, dacă sunt şanse ca europarlamentarul Ramona Mănescu să se afle pe lista cu propuneri pentru preluarea ministerului Transporturilor, el răspunzând: "Sunt şanse, sunt şanse".
Propunerea va fi înaintată premierului, care nu va avea probleme să înainteze propunerea președintelui Traian Băsescu. Dacă va fi numită la Transporturi, Ramona Mănescu se va afla într-un scandal între cele două Palate, scandal legat de privatizarea CFR Marfă.
Traian Băsescu are în continuare dreptul să refuze această nominalizare, deoarece el nu a respins vreo nominalizare a Guvernului pentru această funcție. Cuvântul decisiv îl are tot Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News