Data publicării:

Ramona Bădescu, dezvirginată la 22 de ani de un măcelar italian

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

La cei 44 de ani, dintre care peste 20 petrecuți în Italia, Ramona Bădescu vine cu dezvăluiri de senzație la emisiunea  „Te pui cu blondele?", care va fi difuzată în această seară la Antena 1, de la ora 20.30

Ramona Bădescu şi-a poreclit primul bărbat „Măcelarul". Afacerea prosperă pe care o avea acesta i-a asigurat italianului un nivel de trai pe măsură. Avea un Ferrari de toată frumuseţea. „Primul meu iubit a fost un măcelar italian. Aveam 22 de ani. De altfel, nici nu ştiu cum sunt românii în pat, pentru că am avut numai iubiţi italieni", a povestit Ramona, în ediţia „Te pui cu blondele?", care va fi difuzată în această seară la Antena 1, de la ora 20.30, scrie Click!.

. Cei doi au avut o relaţie de lungă durată, dar soarta nu a vrut să ajungă alături de el în faţa altarului. Ea s-a căsătorit mai târziu cu un avocat cu titlul de conte, de care a divorţat, însă, cu mult timp în urmă.

 Acum este implicată într-o nouă relaţie. „Am un program care mă suprasolicită. Sunt prinsă şi cu proiectele de la primăria din Roma, şi cu evenimentele de tot felul, dar încerc să-mi fac timp şi pentru relaţia pe care o am. Sunt foarte fidelă într-o relaţie", a declarat frumoasa vedetă.

Din 2008, Ramona Bădescu, printre alte preocupări, este consilierul primarului Romei, Gianni Alemanno.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel