'O simplă curiozitate! Va publica oare Ministerul Finanţelor astăzi, 25 aprilie, execuţia bugetară pentru primul trimestru? Pe data de 25 a fiecărei luni, Ministerul Finanţelor Publice ne-a obişnuit să publice datele privind execuţia bugetară. În lunile ianuarie şi februarie din 2018, domnul Teodorovici a început să se abată de la această regulă şi să întârzie publicarea datelor bugetare. Oare de ce? Din informaţiile noastre, veniturile la buget după primul trimestru sunt mai mici cu 3,5 miliarde lei faţă de ceea ce s-a programat prin Legea bugetului pentru 2018. Astfel, încasările bugetare din TVA sunt mai mici - 1,3 miliarde lei şi cele din accize sunt sub estimări cu 850 de milioane lei. Cu toate acestea, domnul Teodorovici s-a lăudat în faţa FMI că veniturile bugetare pentru primul trimestru din 2018 sunt la cel mai ridicat nivel din perioada post-criză. Ar fi foarte bine să fie aşa, dar vrem să vedem şi noi cifrele!', a scris Turcan, miercuri, pe Facebook.
[citeste si]
Prim-vicepreşedintele PNL susţine că, dacă ministrul Teodorovici nu a renunţat la principiile pe care le avea când era doar parlamentar, atunci ar trebui să susţină proiectele PNL privind eliminarea split-TVA, creşterea contribuţiilor la Pilonul 2 şi eliminarea supraaccizei la carburanţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine