Raluca Strămăturaru se pregăteşte pentru JO de iarnă pe asfaltul din Predeal
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Sportiva Raluca Strămăturaru, locul 7 la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang din 2018 în proba de sanie, se pregăteşte pentru noul sezon competiţional, antrenându-se pe o pistă improvizată în Predeal, anunţă site-ul oficial al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.

În lipsa unei piste de gheaţă în ţară, sportiva de la Clubul Steaua se pregăteşte pe asfalt. Coordonată de pe margine de antrenorul Eugen Teodor Radu, Raluca îşi pune la punct startul, un element extrem de important în cursele de sanie.

"Chiar dacă nu beneficiază de cele mai bune condiţii pentru sportul pe care-l practică, Raluca este încrezătoare în forţele sale şi aşteaptă cu încrede noul sezon competiţional. Conştientă că următorii doi ani şi jumătate care mai sunt până la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă vor trece extrem de rapid, Raluca dă totul la fiecare start, la fiecare antrenament, totul cu un singur gând: o medalie la Bejing 2022", informează site-ul CSA Steaua.

Ultima performanţă a sportivei Raluca Strămăturaru (33 de ani) a fost obţinută la începutul lunii februarie, când a ocupat locul al treilea în Cupa Naţiunilor la sanie, în cursele desfăşurate la Altenberg (Germania).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel