Rainer Seele, noul director general al OMV
Rainer Seele va fi, din iulie, noul director general al OMV, a anunţat vineri seară grupul austriac, se arată într-un articol apărut în publicaţia 'Wall Street Journal' (WSJ).
Începând de la 1 iulie, germanul Rainer Seele îl va înlocui pe actualul director general al OMV, Gerhard Roiss, care va demisiona la sfârşitul lunii iunie. Contractul lui Rainer Seele va fi pe trei ani, cu posibilitatea extinderii pentru încă doi ani, a anunţat OMV.
'Numirea lui Rainer Seele este o piatră de hotar care va asigura stabilitate structurii de conducere a OMV. Pe fondul actualelor dificultăţi interne şi al circumstanţelor externe, principala prioritate o reprezintă asigurarea parcursului companiei spre un viitor stabil', a afirmat preşedintele Consiliului de supervizare al OMV, Rudolf Kemler.
Rainer Seele a declarat că OMV este o companie importantă, cu un potenţial imens.
'Ţinând cont de actualele circumstanţe dificile, trebuie să întărim OMV, să lucrăm împreună şi să pregătim compania pentru noile provocări de pe pieţe', a afirmat Rainer Seele, adăugând că este încântat să-şi asume responsabilitatea.
Rainer Seele este din 2009 şeful companiei Wintershall, parte a companiei BASF, lider mondial în domeniul chimic Are un doctorat în chimie obţinut la Universitatea din Gottingen, după care s-a alăturat BASF pentru a conduce departamentul de cercetări chimice, se arată în comunicatul OMV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News