El a menţionat că vicepremierul Dan Barna 'a recunoscut, luni, într-un interviu, că Vlad Voiculescu nu are calităţi manageriale, că nu este un diamant al managementului', după care 'imediat a spus că este vârful de lance al pandemiei'. 'Sfidează logica o astfel de abordare şi cred că mai ales partidul din care provine putea să găsească o soluţie rezonabilă. Noi ne grăbim cu această moţiune pentru ca să îi dăm ocazia domnului prim-ministru să aibă un argument foarte solid în a solicita partenerilor de coaliţie remanierea domnului ministru Voiculescu, pentru că, până la urmă, dincolo de jocuri politice, cred că cel mai important lucru este ca la Ministerul Sănătăţii să fie un ministru şi o echipă competentă, capabilă să gestioneze această pandemie', a afirmat Rafila, la Parlament.
Reprezentantul României la OMS a acuzat o inacţiune a Ministerului Sănătăţii care a dus într-o realitate în care nu se mai cunoaşte care este evoluţia pandemiei de COVID-19.
'Acel accident nefericit de aseară, sigur că nu are o legătură directă cu Ministerul Sănătăţii sau cu Vlad Voiculescu, dar este un accident care se întâmplă (...) cu suprasolicitarea sistemului de sănătate şi cu lipsa unei acţiuni din partea Ministerului Sănătăţii. (...) Inacţiunea ministerului ne-a dus într-o situaţie în care nu mai cunoaştem care este realitatea în ceea ce priveşte evoluţia bolii, unde se înregistrează în mod real mai multe cazuri, care ar trebui să fie măsurile care să limiteze transmiterea infecţiei şi apariţia de cazuri noi', a susţinut Rafila.
Potrivit acestuia, 'este extrem de ciudat ceea ce se întâmplă în acest moment', fiind vorba mai degrabă despre 'o pasare a responsabilităţii către alte instituţii sau către alte persoane'.
'Ajungem într-un registru uşor emoţional, în care ministrul Sănătăţii spune că principala activitate a ministerului e că trebuie să ia legătura cu pacienţii transportaţi intempestiv de la Spitalul Foişor. E foarte bine că a făcut lucrul acesta, dar nu ăsta este rolul Ministerului Sănătăţii. (...) N-am văzut nicio măsură după incendiul de la 'Matei Balş' care să se coreleze cu creşterea siguranţei pacienţilor în raport cu zonele în care ei sunt spitalizaţi. (...) S-a ajuns într-o situaţie limită, şi atunci se caută pasarea responsabilităţii, scuze şi se tot invocă greaua moştenire. Până de curând, 'greaua moştenire' era de la PSD, acum vedem că 'greaua moştenire' se referă la guvernul precedent condus, în mod paradoxal, de domnul Ludovic Orban, care astăzi a întârziat dezbaterea în Parlament a acestei moţiuni', a spus deputatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă